Inca astept si sper intr-un miracol ce nu poate sa devina vreodata realitate.
Nu mi-as dori sa ma prefac in stana de piatra fara sa fi simtit ce inseamna sa vibrezi de viata. Nu imi doresc copii altora, visez la copilul meu, al nostru. Visez ca nu stiu ce nume sa-i aleg. Ma gandesc cat de greu o sa-mi fie cand o sa creasca mare. O sa aiba caracterul dificil al meu? O sa reusesc sa ma apropii de sufletul sau? O sa fiu mama pe care si-a dorit-o?...
Nu-mi doresc sa fie o prelungire a mea sau a sotului meu. Imi doresc in schimb sa-i alerge prin vene acelasi sange care ne pune si noua sufletul in miscare. Promit sa-l iubesc neconditionat fara sa-i cer perfectiunea, fara incercari gresite de a-l shimba dupa chipul si asemanarea mea. Imi doresc enorm de mult sa aud, sa vad, sa ating, sa simt viata noua cum pulseaza nebuneste in pantece.
Inca vreau sa gasesc in mine sufletul de mama. Cum sa accept ca nu se poate?
Demiana R.
Ce își doresc gravidele din România pentru copiii lor. Psiholog: Resimt o responsabilitate imensă de a-și ști copilul în siguranță pe viitor
Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la școală de la 15 kilometri distanță, își dorește ca într-o zi să fie studentă la Teatru
Inima Copiilor strânge 10.000 de promisiuni pentru extinderea secției de Cardiochirurgie de la Marie Curie
Arhetipurile în mentalul colectiv românesc. Alegerile și fricile românilor