O casnicie trebuie sa o traiesti si nu sa fi condamnat sa asisti la ea. Am capitulat... Am abandonat drumul gresit pe care pornisem. Am invatat sa las in urma regrete, lacrimi si incredere si sa zambesc doar amintirilor placute. Mi-a fost rusine ca nu am putut sa-mi feresc copiii in totalitate de esecurile mele, ca am fost atat de slaba ca nu le-am putut purta doar de una singura, ca vazandu-mi lacrimile, au inteles realitatea care se ascunde dincolo de ele.
Nu am vrut sa le impartasesc amarul din suflet, l-au inteles insa. La fel cum m-au inteles si atunci cand am decis sa plec si iau totul de la capat. Fara prietenii pe care i-am facut impreuna, fara bunurile adunate in decursul atator ani, fara numele lui, fara pilele si relatiile pe care le construiesti luptandu-te cu greutatile. In fata mea s-a deschis un nou orizont, noi piedici de probat. Ma simt cuprinsa de teama si panica, gandindu-ma ca de data aceasta trebuie sa incerc marea cu degetul nu in doi, ci de una singura, dar imi este bine. Sunt mandra de ceea ce sunt acum. Odata experimentat inceputul, cuprinsul pare atat de simplu...
Ce își doresc gravidele din România pentru copiii lor. Psiholog: Resimt o responsabilitate imensă de a-și ști copilul în siguranță pe viitor
Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la școală de la 15 kilometri distanță, își dorește ca într-o zi să fie studentă la Teatru
Inima Copiilor strânge 10.000 de promisiuni pentru extinderea secției de Cardiochirurgie de la Marie Curie
Arhetipurile în mentalul colectiv românesc. Alegerile și fricile românilor