Singura certitudine oferita de prezent este aceea ca ma indrept cu pasi repezi spre frumoasa varsta de 35 de ani. Sunt inca singura. Tot necasatorita. Iar momentan nu am de gand sa fac copii. Si nu am ajuns inca sa imi plang de mila.

Mi s-a spus de foarte multe ori ca atunci cand o sa ating varsta de 30 de ani o sa am familia mea, o sa am copii mei, o sa-mi doresc sa ma asez la casa mea, o sa fiu mai mult decat fericita sa fiu iubita fidela a unui barbat care ma iubeste. Iar eu la randul meu o sa-l iubesc atat de mult incat o sa-mi doresc ca, pret de o viata intreaga, El si numai El sa existe pentru mine. Nu o sa ma mai gandesc la altul. Asa se spune, asa o fi... Sufeream, conform opiniei generale, de ceea ce se numeste teama de angajament.

Singura certitudine oferita de prezent este aceea ca ma indrept cu pasi repezi spre frumoasa varsta de 35 de ani. Sunt inca singura. Tot necasatorita. Iar momentan nu am de gand sa fac copii. Si nu am ajuns inca sa imi plang de mila. Mi s-a dat de data aceasta un diagnostic mult mai grav. Mi s-au acordat sanse de supravietuire nule caci sufar de o boala cronica aflata in ultimul stadiu: o sa raman nemaritata. Cu tot cinismul meu, recunosc cu rusine ca in clipele acute de slabiciune visez cu ochii deschisi la fericirea si implinirea promisa de casatorie.

Sceptica pana la moarte, nu vreau sa dau dreptate celor din jur. Nu pana cand nu am dus la capat tot ceea ce aveam de dus, nu pana cand nu ma conving ca o casatorie poate fi ceea ce imi imaginam eu ca este... Chit ca o sa fiu ultimul pamantean ce crede in sensul banal al ei, vreau sa o fac. Vreau sa imi permit luxul de a fi demodata si imi asum riscul ideilor perimate. Vreau sa-mi confirm ca reusita unei casatorii sta in regasirea de sine prin celalalt, in procrearea naturala si spirituala, in armonia deplina care leaga doua suflete diferite. Si iata cateva dintre motivele pentru care nu m-am maritat totusi. Nu inca:

Nu vreau sa ma las furata de visuri nerealizabile, ci de cele carora le pot da un contur. Mai conteaza visurile atat de mult cum o faceau la varsta de 20 de ani? Da, poate chiar mai mult decat atunci. La varsta de 20, toate acestea iti induceau o stare sora cu plutirea, cu desprinderea de pamantesc si cu speranta ca undeva, candva, intr-un colt de lume familiar sau total strain iti vei gasi locul. Nu te gandesti prea mult la fericire pentru ca exista atat de multe lucruri marunte care te fac sa vibrezi de fericire.

La 35 de ani, te condamni daca nu ai reusit sa ti le indeplinesti. Mult mai mult decat visul in sine conteaza rezultatul. Esti fericita doar gandindu-te ca fericirea in sine exista. Nu vreau sa ma marit pana cand nu scap de neincrederea care pluteste in jurul lor. Nu vreau sa ma marit pana nu sunt convinsa ca prin casatorie imi pot confirma propria valoare. Nu vreau sa fac din casatorie un scut impotriva dezamagirilor, nu vreau ca prin casatorie sa-mi instrainez visurile. Nu vreau sa ma simt batrana inainte de a fi fost tanara, nu vreau sa fiu in defensiva inainte de a fi experimentat atacul, nu vreau sa fiu realista inainte de a fi visatoare.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului De ce nu m-am maritat inca? Confesiunea unui om egoist.