După doi ani și un pic de pandemie, Școala ADC își redeschide porțile de la 1 noiembrie, pentru pasionații de advertising și tinerii care vor să intre în industria publicitară.

  • Școala ADC își propune să descopere noi talente și să le pregătească pentru o carieră în publicitate.
  • Profesorii și tutorii școlii sunt publicitari activii, profesioniști cu portofolii care conțin campanii relevante pentru industrie și care sunt gata să antreneze noua generație de studenți pentru noul val de comunicare.
  • Înscrierile sunt deschise până pe 29 octombrie și se pot face aici, pe site-ul Școlii ADC, prin completarea unui scurt test de creație.

Pentru că discutăm cu o nouă generație de tinere talente, după doi ani în care comunicarea a întâmpinat una dintre cele mai mari provocări din istorie, Școala ADC a simțit nevoia de reformare.

Astfel, noul format al cursurilor conține două module: Fundamentals și Deep Dive, care să-i ajute pe studenți să aibă mai întâi o imagine de ansamblu asupra industriei și a ceea ce presupune fiecare rol în parte, ca, mai apoi, să se specializeze pe acea bucată care îi pasionează mai tare: Strategie, Copywriting, Art Direction sau Graphic Design.

Liviu Țurcanu, Creative Director Mercury360, Profesor al Școlii ADC:

“Școala ADC e mai mult decât o școală pentru mine. E un proiect de suflet în care, prin adeziune, ne dorim să strângem laolaltă cât mai multe energii din marcomm-ul românesc - din Strategie, Creație sau Marketing - pentru a crește o nouă generație de publicitari.

Pentru că Școala, în noua sa formă, prin cele două module, unul generalist și altul specializat, deschide noi perspective educaționale în advertising-ul românesc, ce combină teoria cu practica într-un mod eficient. Ne place să credem că va fi acea Școală despre care viitorii absolvenți își vor aduce aminte cu plăcere și o vor descrie ca "a school like no other", un loc care nu doar îți face poftă de publicitate, ci îți duce curiozitatea la un alt nivel și te pregătește, la nivel practic, pentru noua lume în care vei intra.”

După terminarea primului modul, studenții vor fi invitați să își aleagă o specializare printr-un examen, pentru a ocupa unul dintre locurile disponibile pentru modulul 2, cel de Deep Dive.

Fiecare specializare va avea mai mulți profesori coordonatori și un tutore, care îi va ajuta pe studenți în procesul de rezolvare a temelor, cât și în creionarea unui portofoliu până la finalul cursurilor.

Laura Nedelschi, Creative director Sonica Works, Manager de comunicare al AVE (Asociația pentru Valori în Educație), Vicepreședinte al ADC România, Profesor al Școlii ADC:

“E nevoie de un suflu nou în publicitate. Oameni pregătiți în a înțelege fundamentele creației publicitare de calitate, apoi antrenați pentru craft, pentru un nivel de calitate superior în execuție. Vrem ca străzile, feed-urile, calupurile publicitare să capete o aură nouă, de comunicare făcută cu simț de răspundere, în mod relevant pentru cultura locală a anilor noștri, cu respect pentru valori sociale, design și vocabular. Cu simplitatea ideilor care rezolvă probleme de business dar nu uită de soluții strategice, creativitate, simplitate și etică. Anul acesta e unul în care și noi, cei care am re-creat Școala ADC, vom învăța de la studenții noștri, în așa fel încât să putem îmbunătăți proiectul Școlii an de an.”

Unele lucruri nu se schimbă niciodată, așa că examenul final se va ține tot în baza portofoliilor - susținute de această dată în fața unui juriu format din specialiști în comunicare - iar primul loc va primi bursa de studiu ADC SCHOOL în valoare de 880 eur.

Radu Pilat, Managing Partner Heist Industries, Președinte al ADC România, Profesor al Școlii ADC:

“Advertising-ul bun a devenit o nișă. Pandemia a pus pe butuci o școală care avea nevoie de puțină transformare. Sper că am folosit bine hiatus-ul și alături de un grup de lucru mare, reprezentativ și pus pe treabă dăm drumul unei noi versiuni a școlii. Una care să îmbunătățească produsul creativ, să caute noi talente, să le antreneze și să construiască viitoarea generație, de care industria are mare nevoie.“


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri