12:08, 12 August 2020 publicat în Entertainment 11

Ca în fiecare an, selecția filmelor are în vedere prezentarea unor pelicule care au legătura cu meleagurile brăilene.

Comunicat de presă

„Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” va reveni și anul acesta la Zilele Municipiului Brăila cu o nouă serie de filme românești. La fel ca și în anii anteriori, spectatorii sunt invitaţi să vizioneze proiecţiile în Parcul Monument, în serile de 13, 15 și 16 august, cu începere de la ora 21.00.

Citeste si:
Noaptea Albă a Filmului Românesc
Noaptea Albă a Filmului Românesc

Programul este unul variat și se adresează publicului de toate vârstele și, ca în fiecare an, selecția filmelor are în vedere prezentarea unor pelicule care au legătura cu meleagurile brăilene.

Joi, 12 august, de la ora 21.00, spectatorii îi pot revedea pe Carmen Galin, Draga Olteanu – Matei, Gheorghe Dinică, Elena Albu, Dan Nuțu în „Ilustrate cu flori de câmp”, regia Andrei Blaier. Filmul spune povestea Laurei (Carmen Galin), care ajunge într-un orășel de pe malul Dunării pentru a scăpa de o sarcină nedorită.

Citeste si:
 'Acasă', debutul regizorului Radu Ciorniciuc - Premiul Zilelor...
 \'Acasă\', debutul regizorului...

„Caravana filmului românesc” continuă sâmbătă, 15 august, cu „Secretul lui Bachus” (regia Geo Saizescu), spectatorii având posibilitatea de a se reîntâlni cu actorul care a iubit atât de mult Brăila încât și-a adăugat locul nașterii la nume: regretatul Ștefan Mihăilescu – Brăila. 

În ultima seară a „Caravanei filmului românesc” la Brăila, micuții spectatori sunt invitati să se bucure, alături de părinți și bunici, de aventurile și cântecele din filmul „Veronica” (regia Elisabeta Bostan). Alături de Lulu Mihăescu (Veronica), Margareta Pâslaru sau Dem Rădulescu, spectatorii o vor vedea pe brăileanca Vasilica Tastaman, în rolul Vulpii.

Stimați spectatori, aşa cum v-am obişnuit, vă asteptăm cu frumoase filme româneşti şi cu intrarea liberă, rugându-vă  să respectați măsurile impuse pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2!

Programul Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul,  la Brăila, este următorul:

PARCUL MONUMENT

13, 15 și 16 august 2020,  după următorul program:

Joi, 13 august, ora 21.00: ILUSTRATE CU FLORI DE CÂMP

Scenariul și regia: Andrei Blaier;

Cu: Carmen Galin, Draga Olteanu – Matei, Gheorghe Dinică, Elena Albu, Eliza Petrăchescu, Dan Nuțu

Sâmbătă, 15 august, ora 21.00: SECRETUL LUI BACHUS  

Regia: Geo Saizescu; Scenariul: Titus Popovici;

Cu: Ştefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Dinică, Dem Rădulescu, Emil Hossu, Jean Constantin

Duminică, 16 august, ora 21.00: VERONICA

Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate și Elisabeta Bostan;

Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Angela Moldovan, George Mihăiţă

Desfășurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 aşa cum au fost aprobate prin ORDINUL nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 19 iunie 2020

***

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a opta ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.

„Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale trecutului şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri