30 Martie 2018 publicat în Cultura 58 share-uri

In cadrul evenimentului dedicat poeziei – Maraton Poetic World Poetry Day desfasurat in zilele de 25 si 26 martie la Bucuresti, a fost prezentata o colaborare pusa sub semnul celor mai frumoase energii creative, dintre poeta Aura Dan, actorul Silviu Geamanu si artistul vizual Andrei Stan la Libraria Pavesiana.

Prin lectura actorului Silviu Geamanu si prin interpretarea vizuala si muzicala a regizorului Andrei Stan, doua poezii scrise de Aura Dan au prins o forma contemporana cuceritoare – doua clipuri de poezie care iti fac realmente, inima sa freamate si sa tresara.

O calatorie sensibila prin intermediul cuvintelor, imaginilor si muzicii, doua poezii despre iubire:

In asteptare

Iti privesc umbra
ce se-ndeparteaza
pe drumul cu pietre scumpe spalate cu dor
si ma gandesc:
Oare cand vei veni?
Ma voi transforma intr-un val
si scaldand malurile
ma voi usca de atata asteptare.
Voi privi soarele printr-o perdea cu lacrimi si nori,
pana cand el se va volatiliza intr-o bomboana fondanta
si-ti va arata ea ce ai pierdut,
plecand.
Voi plange
pana ma voi topi
ca o lumanare la altarul icoanei ce face minuni,
intr-o marti oarecare.
Voi ofta
pana cand muntii se vor transforma in desert
cu nisip rozaliu si copt sub copita camilei ce cara poveri.
Voi trece prin timp ca o lebada neagra
pana cand tu vei prinde o pana
si-mi vei scrie cu ea
cand vei veni sau daca vei mai veni…

 
Iubirea

Iubirea venea precum o herghelie –
Cai uzi de sudoare galopau,
frematau tarana si o ridicau pana la cer
intr-un iures greu de stapanit,
iar tu nu erai, nu erai multumit.
Iubirea venea precum un rau –
Apa-nvolburata
ce venea cu valuri, lacrimi si stropi tot intr-o spuma
care uda malurile pieptanate cu salcii
intr-un iures greu de stapanit,
iar tu nu erai, nu erai multumit.
Ai dat drumul cailor in stepa,
ti-ai pastrat doar unul,
i-ai pus frau si zabala,
l-ai facut sa taca…
Cu causul palmelor ai sapat in maluri,
ai dat drumul apei si dintr-un rau involburat
ti-ai pastrat…
ti-ai pastrat… iubirea.

Cele doua filme de poezie au fost lansate in cadrul evenimentului Maraton Poetic World Poetry Day III, pus sub semnul celebrarii Zilei Mondiale a Poeziei – 21 martie. Evenimentul coordonat de scriitoarea de poezie haiku Ana Olimpia, a propus un cadru de colaborare interdisciplinara intre artisti cu sensibilitati poetice. Maraton Poetic World Poetry Day a devenit astfel, un spatiu simbolic de intalnire intre suflete indragostite de poezie.

Parteneri ai maratonului poetic WPD: MNLR si Libraria Pavesiana.

Versuri: Aura Dan
Lectura: Silviu Geamanu
Montajul si regia: Andrei Stan


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri