Problema care ma framanta pe mine poate parea minora pe langa probleme cu care se confrunta femeile care va scriu in general

Buna Ziua Doamna psiholog Badita, Ma numesc Cristina,am 20 de ani si vizitez de multa vreme site ul Garbo. Citesc cam tot ce se publica si in special sfaturile pe care le acordati. Problema care ma framanta pe mine poate parea minora pe langa probleme cu care se confrunta femeile care va scriu in general, dar eu de cate ori am o problema, de orice natura, prefer sa consult un specialist. Iar de sfaturile prietenelor ma ajut doar in anumite situatii, acum simt nevoia unui sfat din partea unei persoane neutre. Povestea, ca sa o numesc asa este destul de simpla: am avut o relatie foarte frumoasa (zic eu) de 5 luni cu un baiat, mai mic decat mine cu un an, prima mea relatie serioasa... Ne'am despartit brusc la capatul acestor luni, pentru ca el vroia libertate, zice el. A fost ingrozitoare perioada, dar faptul ca am taiat aproape de la radacina (caci deh...am pastrat o micutza legatura) m a ajutat sa trec mai repede peste chin. Practic, suntem despartit de vreo 4 luni. De la o vreme, am reinceput sa vorbim... Nu prea des, dar nu e nici nimic. Despre el va pot spune ca este un baiat inteligent, serios, cand spune un lucru chiar se tine de cuvant, de familie buna, traditionala,familist?desi asa zicea la inceput, ca familia este totul in viata lucrurile s au schimbat mai ales inainte sa ne despartim. Am avut cateva tentative de a ne reintalni, insa nu s au prea materializat, pentru ca mereu aparea cate ceva.... Atunci cand eram impreuna incerca sa ne vedem chiar daca nu il lasa "mamica" sa iasa in oras, "chiulea" de la liceu, nu stiu...orice....Daca ma suparam incerca sa indrepte lucrurile...pe cand acum e total ignorant. Daca nu ne putem vedea, imi spune pur si simplu "asta e...lasa ca ne vedem alta data". Este foarte schimbat, iar asta ma doare foarte tare. Am tot crezut, desi urasc sa cred in minuni d'astea, dar am sperat ca poate pana la urma o sa devina mai romantic. Dar nu. Din contra.Din ce in ce mai distant. Am vorbit cu el aseara si i'am spus ca nu pot continua in ritmul asta. I'am explicat ca eu as vrea o relatie serioasa. Iar el in schimb mi'a raspuns ca mai mult decat o prietenie nu se poate... Eventual si ceva "actiune la orizontala"(nu astea au fost vorbele, dar nu a exclus un sport din acesta "extrem").Iar mie mi se pare dezgustator, adica simt ca dintr o relatie frumoasa ajungem doar la....a vorbi o data pe saptamana ("hai ce faci? iesi cu mine in oras asta seara?"),la a ne vedea 2 ore("hai sa mergem sa mancam...si dupa sa ne plimbam..sau "plimbam") si hmm cam atat? El a mai completat si cu faptul ca "Desi suna cliseic, inca mai tine la mine" OAre? Cum imi demonstreaza? CA vrea sa ne vedem? Ca "arfi pacat sa stricam totul, sa renuntam la orice urma de a ne vedea si a vorbi"?OAre chiar ma apreciaza intr o anumita masura? Sau doar ma apreciaza pentru ca as putea accepta sa ma culc cu el? Sunt foarte dezorientata nu stiu ce sa fac. Faptul ca mi'a spus clar ca daca am fi impreuna n ar fi ceva de lunga durata spune totul. Si faptul ca am tinut atat de mult la el l'a sufocat? Sunt convinsa ca am gresit si eu in multe, neavand experienta decat in relatii de scurta durata si cu baieti cu totul altfel decat el. Dar daca ar fi simtit ca merit, ca sunt "the one and only" nu mi;ar mai fi acordat inca o sansa? Ar fi spus atat de categoric: "nu"? Eu sunt rasfata,trebuie sa recunosc,asa m'au crescut parintii cand eram mica imi placea foarte tare,orice jucarie vroiam imi era cumparata daca plangeam mai mult. Dar acum ma lupt cu felul acesta de a fi. Chiar daca bat din picior, si plang si ma agit si orice fac tot nu rezolv nimic.atunci cand vine vorba de baiati.Este un sentiment adanc inradacinat care ma tortureaza de fiecare data aproape cand inchei o relatie. Ma intreb, daca as avea una de cativa ani si s ar termina, cum as fi? Sau daca o casnicie s ar sfarsi peste noapte...m'as interna la Spitalul 9? Revenind...ce ma sfatuiti sa fac? Sunt foarte confuza,pentru ca este prea recenta intamplarea. M'ar ajuta enorm sfatul dumneavostra. Multumesc anticipat, Cristina. Va doresc o zi buna RASPUNS CRISTINA: Cristina draga de 20 ani, ai gasit o jucarie care nu poate fi a ta? Eu cred ca esti o persoana care merita iubire si respect intr-o relatie. Avem o problema de sincronizare de interese. Cred ca vreti de la partener lucruri diferite si poate problema se afla unde ai sesizat tu in doua randuri- poate ca il presezi sau poate se simte foarte tare ca "totul ti se cuvine’. Ar fi bine sa-ti pui problema cu atentie-"cum relationez eu cu un partener?", apoi sa lucrezi, un pic pe autocunoastere sip e o abordare matura a vietii tale. Dupa care………lucrurile se vor schimba si viata ta poate fi mai buna. Ai incredere si mergi inainte! Succes! Psiholog Luminita Badita


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Raspuns pentru Cristina.