Am ajuns intr-o situatie extrem de neplacuta prin faptul ca ma simt pierduta, fara vreun sens in tot ceea ce fac sau mi se intampla.

Stimata doamna, Va cer ajutorul in urmatoarea problema: am ajuns intr-o situatie extrem de neplacuta prin faptul ca ma simt pierduta, fara vreun sens in tot ceea ce fac sau mi se intampla. Traiesc o stare permanenta de neliniste, nemultumire, insa nu gasesc puterea de a actiona in ideea de a schimba lucrurile. E adevarat ca intotdeauna am fost o pesimista, dar acum simt ca nu ma mai regasesc, de parca mi-as fi pierdut identitatea. As putea sa invoc o multitudine de cauze: o educatie in care nu mi s-a insuflat increderea in sine, dimpotriva, am fost mereu subestimata, o copilarie in grija unor parinti care erau foarte preocupati cu intretinerea atmosferei de tensiune si nervozitate prin scandaluri si batai frecvente, o adolescenta insingurata, fara sprijinul prietenesc al unei mame, o tinerete dominata de nehotarare, impulsivitate si alegeri gresite, dar e posibil ca cel mai mult rau sa mi-l fac chiar eu prin gandire negativista si autoflagelare. Am ajuns ca, la 27 de ani, sa pot trece pe o lista a "plus-urilor" faptul ca sunt sanatoasa fizic, am absolvit o facultate, am o slujba si un aspect fizic placut. Cu toate acestea, simt ca plutesc in deriva... nu am o relatie de amicitie sincera, nu am o relatie de cuplu, nu mai am nici macar o relatie adevarata cu familia, desi locuiesc inca cu ea. Cu parintii mei am interrupt orice comunicare din momentul in care am realizat ca isi distrug in mod intentionat proprii copii ( si credeti-ma, nu exagerez). Solutia era, desigur, sa parasesc "casa (de nebuni) parinteasca", dar aici intervine aspectul financiar care nu-mi permite. Prieteni nu prea am, fiindca nu am gasit pe nimeni care sa fie destul de altruist si sincer incat sa ma pot atasa cumva de el/ea. Iar cu barbatii...aici e un mare "of". Ma indragostesc destul de repede (bineinteles, nu de oricine) si vreau ca toate sa se intample imediat, merg pe principiul "totul sau nimic" si nu am rabdare sa parcurg etape de tatonare, nu pot sa fac pe inaccesibila, ma implic rapid si ma mai si transform intr-o persoana posesiva si geloasa daca nu mi se raspunde la fel. Cert este ca nu suport tradarea, minciuna, ipocrizia, falsitatea, si de aceea sunt mereu in defensiva...nu ma pot abtine. In concluzie, am ajuns singura si, cu cat trece timpul, cu atat mi-e mai greu sa ma ridic din mocirla gandurilor negre, temerilor, starilor de panica si de neincredere. Uneori chiar imi doresc intens sa dispar, sa incetez sa mai traiesc doar pentru a mima veselia si viata fara griji. Va multumesc pentru eventualele recomadari. Ali Raspuns: Draga Ali, Esti un copil dragut! Este o prima propozitie la care nu te gandeai cand asteptai raspunsul! Uneori se intampla sa ne aflam blocati la un nivel anterior de dezvoltare pentru ca nevoile noastre de la acel nivel nu au fost satisfacute atunci cand am parcurs acea perioada! Asa cum deja ai prezentat ! Imi pare extrem de rau pentru disconfortul resimtit cand te evaluezi ! La 27 de ani cred ca poti trece in revista multe lucruri frumoase daca folosesti « lentila » potrivita ! Problema de …..viziune s-a format dupa ce ai exersat-o timp indelungat. Toti acesti ani ! Inteleg ca te indragostesti repede si nu am sa pun sub semnul indoielii ca alegi si cauti, dar banuiesc, totusi ca esti vulnerabila in relatii tocmai pentru ca maturitatea ta afectiva este sub 27 ani. Probabil ca nu privesti suficient in jur pentru a gasi prieteni, care te merita si pe care ii meriti , pentru ca nu esti deprinsa sa investesti incredere in ceilalti ! De obicei, acest lucru se intampla pentru ca, in primul rand, nu ai incredere in tine! Spui ca nu gasesti oameni sinceri si asta te opreste sa te atasezi de cineva. Cred ca ai si dreptate in privinta asta dar, in acelasi timp, sper sa fii si pregatita sa primesti adevarul pe care il citesti in aceste randuri ! Esti fiica parintilor tai dar esti si mai mult de atat ! Va trebui sa-ti asumi identitatea celor 27 ani cu tot ce inseamna - a fi adult ! Sa fii TU - cu lectiile trecutului bine invatate, cu bune si rele, sa investesti dragoste in tine pentru a putea face asta si pentru cei din jur ! Insingurarea este buna pentru scurt timp - pentru introspectie ! Dar izolarea nu rezolva problemele de relationare. Eu zic sa iesi din cochilie si sa faci tu cate un pas mititel catre ceilalti .Fara sa te temi ca o dai in bara ! Si daca nu va fi o relatie care sa dureze - nicio problema, va veni urmatoarea . Numai ca tu vei fi din ce in ce mai inteleapta si te vei cunoaste mai bine , cu fiecare experienta. Important este sa intelegi ca ceilalti ne ajuta in incercarea grea de a ne cunoaste ! Cand vei putea face pasul de a te desprinde de casa parinteasca - fa-o! Parintii si copiii adulti nu e bine sa stea impreuna! Viata fara griji? Exista ? Cine are o viata fara griji mana sus ! Ok! Gandeste-te la o viata fara griji ca la ceva liniar, plictisitor ! Totusi, daca te simti coplesita de trairile tale fixeaza o programare la un coleg de-al meu, cel mai aproape de resedinta ta pentru a te sfatui cu el ! OK? Ma bazez pe tine ? Psiholog Luminita Badita Ai nevoie de un sfat specializat la intrebarile care te framanta? Psiholog Luminita Badita are raspunsul la problemele tale. Scrie-i pe adresa luminita.badita@garbo.ro si in scurt timp vei gasi pe Garbo sfatul ei.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Maturitatea afectiva....