ghid pentru o viaţă împlinită
Info
x
info
 
 


Info
x
info
 
 

garbo_2549

Date personale:

Sex: feminin

 

Descriere personala:

Prietenii lui garbo_2549

garbo_2549 nu are nici un prieten adaugat!
Blog (0 posturi)

garbo_2549 nu are nici o inscriere pe blog.
Citat favorit
necompletat
Carti favorite
necompletat
Filme favorite
necompletat
Trei dorinte
necompletat
Unde ar vrea sa locuiasca
necompletat
Ultimele intrebari postate
Nu a postat nici o intrebare
Ultimele raspunsuri postate
Nu a postat nici un raspuns
Comentarii pe forum

Data Topic Comentariu
30 Apr 2012, 11:56 Nu stiu cum sa trec peste divortul asta - va rog, ajutor Ma simt oribil, nu pot sa dorm, nu pot sa mananc, nu pot sa lucrez, nu pot sa fac nimic.

Am decis sa divortez de sotul meu. Suntem casatoriti de 8 ani, il iubesc, dar nu mai pot trai cu el. Ma simteam nerespectata (nu suport injuraturile), ma simteam singura (sotul meu e dependent de net si cam toate lucruile le faceam singura), e obsedat de teorii de conspiratie (asa incat tot timpul vorbeste de ele si pune toota viata asta intr-o lumina atat de sumbra ca nu-mi mai vine sa vreau sa o traiesc). El e o fire mai dificila nu se increde in oameni si de aceea nu are prieteni, dar eu intotdeauna i-am fost aproape si l-am inteles asa ca-i eram cel mai bun prieten. I-am spus de multe ori ca sunt nefericita, ca as vrea sa vorbim despre noi, despre viitor, despre lucruri frumoase si optimiste. Daca doream ca el sa faca ceva pentru casa ( de examplu, sa duca gunoiul), imi spunea "da, da, mai incolo, acum sunt ocupat" - il mai rugam de vreo 2-3-4 ori iar pe urma pur si simplu ma saturam sa ma tot aud pe mine insami asa ca preferam sa duc eu gunoiul. Cam asa era la toate.

De 2 ani de zile tot vreau sa divortez dar n-am avut curajul pentru ca in pofida tuturor lucrurilor eu il iubesc, mult, atat de mult.

Acum ca am intentat divortul el a fost de-a dreptul socat, s-a suparat ca nu i-am spus de dinainte de a incepe formalitatile. I-am explicat ca a trebuit s-o fac in felul acesta deoarece n-as fi avut curaj altcumva. Acum plange, nu doarme, ma suna, imi spune ca sunt totul pentru el, ca sunt o parte fundamentala din fiinta lui, ca nu se poate resemna cu gandul ca me pierde, ca innebuneste, ca refuza sa vada viata fara mine in ea, ca nimic nu mai are sens pe lume, etc. Imi jura ca o sa se schimbe, ca o sa ma ajute, ca o sa vorbeasca frumos, etc.

Tin sa spun ca desi sotul meu avea comportamentul descris mai sus, in toate zilele ma saruta, ma strangea in brate, imi canta, ma alinta, etc. Stiu ca in felul lui ma iubeste foarte mult dar in afara de manifestarile astea fizice de demonstrare a iubirii eu nu-i simt iubirea prin fapte. Cand e vorba de distractii, de excursii, etc, ne intelegem de minune. Gandim la fel, ne plac aceleasi lucruri, ne simtim bine impreuna cand suntem relaxati. Problema e ca eu nu mai pot fi relaxata pentru ca toate celelalte lucruri care se intampla in relatie noastra ma fac sa ma simt trista. Asa ca nu mai pot sa ma bucur de viata.

Acum cand il vad asa de afectat imi aduc aminte doar lucrurile bune si desi nu cred ca e solutia potrivita, mai ca imi vine sa ma intorc la el si sa-i spun sa o luam de la capat. Dar ma indoiesc ca se va schimba si mi-e teama ca iarasi voi ajunge la capatul puterilor.

Va rog mult, mult de tot - din experienta dvs, imi puteri da niste sfaturi?

Corina

Citeste tot subiectul

Ultimele stiri din Forum
×
Forum