ghid pentru o viaţă împlinită
Info
x
info
 
 


Info
x
info
 
 

Mama are frustrari si se supara pe mine foarte repede. va rog, o parere!

Voteaza
*****Scor: 5 din 0 voturi
 

Buna ziua, am decis sa apelez la parerile voastre pentru ca nu stiu ce sa mai cred, poate eu gresesc si nu-mi dau seama unde. Voi povesti, cat voi putea de scurt, copilaria mea. Parintii mei au divortat cand aveam fratele meu si cu mine 10, respectiv 11 ani. Noi am ramas cu mama, tata si-a vazut de viata lui, nu l-a prea interesat de noi, pana la urma si-a refacut viata. Mama a incercat de doua ori sa-si refaca viata, barbatii respectivi au trait cu noi in casa de cand aveam noi 11-12 ani. Dar ambele relatii au esuat pana in final. Pana la urma mama a vandut apartamentul, a investit o parte din bani in casa de la tara si a plecat intr-o tara straina la munca, noi ramanand cu bunica materna. Bunica a fost, inca de cand eram la gradinita, ca o a doua mama pentru noi. Intotdeauna ne-a tinut partea cand mama, imi vine foarte greu sa spun asta, ne punea pe locul doi in favoarea prietenilor ei. Mama si-a gasit un prieten in tara respectiva si veneau de fiecare data impreuna in concediul ei de vara, atunci cand noi eram la liceu. In cele mai multe vacante de iarna am mers noi la ea. Mama ne trimitea bani in fiecare luna cat sa ne descurcam cu mancarea si alte necesitati, nu am depins exclusiv de pensia bunicii. Ca si detaliu pe care simt ca trebuie sa-l mentionez, mama nu a spus niciodata ca vrea sa petreaca timp doar cu noi, tot timpul trebuia sa fie si prietenul ei cand mergeam undeva. De multe ori l-a vorbit urat, el a profitat de bunatatea ei la inceput si de partea ei materiala, mama reusind sa aiba un serviciu bun in tara respectiva. Era furioasa, de cateva ori a vrut sa se desparta de el, ne povestea o gramada de chestii si noi o sustineam sa se desparta pentru ca a fost un profitor, dar pana la urma se impacau si toate lucrurile pe care le-a spus la adresa lui ramaneau in aer. Mama a fost 'bantuita' toata viata ca a vandut apartamentul si acum noi nu mai aveam nimic. Anii trecuti a reusit sa ne cumpere la fiecare cate un apartament si plateste ea ratele lunar. O ajut si eu in fiecare luna cu o suma de bani, cat pot. In prezent fratele meu si cu mine avem familii, eu sunt foarte fericita. Cu mama vorbesc zilnic pe messenger, avem o relatie deschisa, e genul de mama open-mind, pot povesti orice cu ea. Insa nu pot, de nici un fel, sa spun un lucru bun de tatal meu, macar cand ea il face prost si in toate felurile. I-am spus odata ca nu e normal ca parintii, orice ar fi facut fiecare, sa se vorbeasca urat in fata copiilor. Atunci s-a suparat rau pe mine, a plans, mi-a spus ca simt chemarea sangelui si ca tin cu el. Am ramas masca, nu am avut deloc intentia asta. Fratele meu e mai diplomat, el intotdeauna ii da dreptate si nu o contrazice, chiar daca mie imi spune ca are alta parere. Eu as vrea sa avem o relatie normala, sa pot sa-mi spun si eu parerea, vorbesc frumos, nu acuz, nu jignesc, dar mama o ia personal si se supara pe mine, face crize. Acum cateva zile, pornind de la un articol in care cineva isi povestea viata si pe care ea mi l-a trimis ca sa-l citesc, am inceput sa imi spun parerea despre acel subiect. Atat mi-a trebuit. Mama a inceput sa-mi spuna parerea ei, sa faca comparatie intre viata ei si a autorului acelui articol, apoi am inceput sa vorbim despre parcursul vietii noastre. Mama dadea vina pe bunica noastra ca a luat exemplu prost de la ea si s-a maritat devreme, eu i-am tinut un pic apararea bunicii, care si-a crescut cei 3 copii singura si dedicata 100% lor. Nu m-am exprimat asa ca sa nu creada ca eu cred ca ea n-a facut asa, trebuie sa am maaare atentie la limbaj. Apoi, ce am mai spus si a suparat-o, ca n-am nimic sa-i reprosez ei, e o mama exemplu si eroina pentru mine. Poate cel mai greu lucru a fost ca a trebuit sa ne despartim de cand eram inca mici (eu avand 14 ani) si n-am crescut aproape de ea, dar ca inteleg ca plecarea a fost ultima solutie pentru a ne intretine. Oricum, am pastrat legatura mereu si ne-a ajutat intotdeauna cu bani si cu sfaturi, pana am terminat facultatea si inca ne ajuta. A urmat un mesaj lung de 3 pagini in care mi-a spus ca nu credea ca eu m-am considerat abandonata, eu nespunand lucrul asta niciodata. Ca bunica noastra este dusmanul ei pentru ca a furat dragostea copiilor ei (daca nu era bunica, nu avea la cine sa ne lase, ramaneam pe dinafara). Mi-a spus o gramada de lucruri, printre care ca eu creez un zid intre noi, si m-a facut sa ma simt atat de vinovata, eu pur si simplu am ramas cu gura cascata. I-am spus: mami, iti spun cu toata dragostea, cred ca ai o problema pentru ca gandesti foarte negativ, pe buni o consideri dusman, crezi ca eu creez un zid intre noi in inima, crezi ca ne-am considerat abandonati, dar nu e asa. Apoi i-am trimis un video cu un curs de psihologie, o psiholoaga care pe mine m-a ajutat in momentele grele. Mi-a spus ca o doare undeva de videourile astea, ca se simte jignita ca i le trimit ca pe ea nu o invata nimeni ce sa faca si ca dorea mai multa intelegere din partea mea. I-am spus ca am vrut doar sa o ajut pentru ca pe mine m-au ajutat mult sa-mi pun ordine in ganduri. Mi-a spus ca are nevoie sa fie lasata in pace si de atunci nu am mai vorbit. Sotului meu i-am aratat toata conversatia si i-am spus sa-mi spuna sincer, sa nu tina cu mine, unde am gresit si unde am jignit-o sau atacat-o in vreun fel, fara sa-mi dau seama, ca sa-mi cer iertare daca e nevoie. Sotul a citit si mi-a spus ca nu am zis nimic rau, doar ca mami nu poate sa accepte decat parerea ei si vede situatiile doar din punctul ei de vedere. Va rog pe voi, dupa ce v-ati format o parere cat de cat despre ce s-a intamplat, sa-mi spuneti ce ati face acum in locul meu. Ati astepta sa va scrie mama, i-ati scrie voi un mesaj de iertare, ce ati face? Vreau sa mai precizez un lucru: mama de muulte ori in viata nu a fost de acord cu felul meu de a fi, poate pentru ca semanam cu tata. Nu ii placea cum ma imbrac, nu i-a placut de nici un prieten de-al meu, mi-a spus o data ca sunt retardata la cum gandesc, ca gandesc ca pe vremea bunicii, acum sunt alte vremuri. Intotdeauna eu a trebuit sa-mi cer iertare cand se supara, chiar daca nu aveam nicio vina, ea interpreta gresit ce ii spuneam. Greseala mea e ca am incercat sa imi spun parerea sincera pe fiecare subiect pe care il discutam. Astept parerile voastre. Multumesc pentru lectura :)
  citeaza   raspunde

Draga mea..invata din ceea ce ai pierdut cu adevarat si din ceea ce ai castigat. Uneori, frustarile noastre se rasfrang asupra relatiilor noastre. Incearca sa pastrati familia cat mai unita. Viata nu este numai un moment. Mama ta poate are nevoie de timp ca sa se poata echilibra in acest balans intre voi si viata ei..din pacate, multe mame pleaca de langa copii. Incercati voi ca o generatie deja trecuta prin aceasta trauma sa nu mai lasati astfel de lucruri sa fie posibile...Deci, rabdare...dar nu uita ca la randul tau ai o familie.
  citeaza   raspunde

Spui mereu ca nu ai nicio vina si ca mama are frustrari. Nu ti-as dori sa ajungi in situatia sa cresti singura 2 copii, atunci ai vedea ,,frustrarile,, unei vieti de sacrificiu si mofturile unor copii care nu stiu sa aprecieze efortul parintilor pentru ei. Spui ca nu esti vinovata cu nimic, dar in toata lunga ta poveste nu ai facit decat sa te plangi de mama ta. Poate o sa ai si tu copii, sa te vad cum devii tu mama-model, care sa nu mai fie atat de ,,frustrata,, cum spui tu de mama ta.
  citeaza   raspunde

Bună dimineața ☕ părerea mea e că mama ta e o femeie greu incercata de viata a muncit mult și nu se simte apreciata e mult prea stresata și poate are nevoie de un umăr pe care să plinga pur și simplu de cineva care sai asculte durerile fara a i da replici și exemple , fiecare om e unicat unia nu vor decit sa fie ascultați să se descarce ,nu vor sa le tii parte sau sau divinizezi pur și simplu sau asculți sa aibă cui să se jeluie o zi buna
  citeaza   raspunde

Vreau sa-ti spun ca exista o singura Mama si ca ea are sau nu are dreptate.tu trebue sa,-i dai dreptate ,si sa n-o cotrazici
Un om batran si cu conceptii invechite nu poate admite ca a , gresit ,
si ca ea a lasat 2 copii si a plecat in alta parte.
,Pentru relatiile , voastre trebuie s-o intelegi si sa n-o contrazici cu nimic chiar cind ai tu trptate
Incearca sa fii desteapta si nu sa ai ,contradictii,, cu ea
Iti doresc sa fii in bune relatii cu mama ta
Cu respect meir2235
  citeaza   raspunde

Fii sincera in continuare, ramai consecventa cu tine insuti si sustine in continuare parerile tale. Nu ai gresit, nu ai pentru ce sa-ti ceri iertare.
  citeaza   raspunde

Frustrata nu, obosita , DA!Trebuie inteleasa Ca aceasta femeie a muncit , a muncit , a muncit, nimic altceva! Fratele tau este mult mai intelept.Te rog, intelegi-o! :'( :'( :'( Sper sa nu ramai singura si sa cresti copiii.
  citeaza   raspunde

De la: garbo_477391, la data 2017-10-27 13:46:43Buna ziua, am decis sa apelez la parerile voastre pentru ca nu stiu ce sa mai cred, poate eu gresesc si nu-mi dau seama unde. Voi povesti, cat voi putea de scurt, copilaria mea. Parintii mei au divortat cand aveam fratele meu si cu mine 10, respectiv 11 ani. Noi am ramas cu mama, tata si-a vazut de viata lui, nu l-a prea interesat de noi, pana la urma si-a refacut viata. Mama a incercat de doua ori sa-si refaca viata, barbatii respectivi au trait cu noi in casa de cand aveam noi 11-12 ani. Dar ambele relatii au esuat pana in final. Pana la urma mama a vandut apartamentul, a investit o parte din bani in casa de la tara si a plecat intr-o tara straina la munca, noi ramanand cu bunica materna. Bunica a fost, inca de cand eram la gradinita, ca o a doua mama pentru noi. Intotdeauna ne-a tinut partea cand mama, imi vine foarte greu sa spun asta, ne punea pe locul doi in favoarea prietenilor ei. Mama si-a gasit un prieten in tara respectiva si veneau de fiecare data impreuna in concediul ei de vara, atunci cand noi eram la liceu. In cele mai multe vacante de iarna am mers noi la ea. Mama ne trimitea bani in fiecare luna cat sa ne descurcam cu mancarea si alte necesitati, nu am depins exclusiv de pensia bunicii. Ca si detaliu pe care simt ca trebuie sa-l mentionez, mama nu a spus niciodata ca vrea sa petreaca timp doar cu noi, tot timpul trebuia sa fie si prietenul ei cand mergeam undeva. De multe ori l-a vorbit urat, el a profitat de bunatatea ei la inceput si de partea ei materiala, mama reusind sa aiba un serviciu bun in tara respectiva. Era furioasa, de cateva ori a vrut sa se desparta de el, ne povestea o gramada de chestii si noi o sustineam sa se desparta pentru ca a fost un profitor, dar pana la urma se impacau si toate lucrurile pe care le-a spus la adresa lui ramaneau in aer. Mama a fost 'bantuita' toata viata ca a vandut apartamentul si acum noi nu mai aveam nimic. Anii trecuti a reusit sa ne cumpere la fiecare cate un apartament si plateste ea ratele lunar. O ajut si eu in fiecare luna cu o suma de bani, cat pot. In prezent fratele meu si cu mine avem familii, eu sunt foarte fericita. Cu mama vorbesc zilnic pe messenger, avem o relatie deschisa, e genul de mama open-mind, pot povesti orice cu ea. Insa nu pot, de nici un fel, sa spun un lucru bun de tatal meu, macar cand ea il face prost si in toate felurile. I-am spus odata ca nu e normal ca parintii, orice ar fi facut fiecare, sa se vorbeasca urat in fata copiilor. Atunci s-a suparat rau pe mine, a plans, mi-a spus ca simt chemarea sangelui si ca tin cu el. Am ramas masca, nu am avut deloc intentia asta. Fratele meu e mai diplomat, el intotdeauna ii da dreptate si nu o contrazice, chiar daca mie imi spune ca are alta parere. Eu as vrea sa avem o relatie normala, sa pot sa-mi spun si eu parerea, vorbesc frumos, nu acuz, nu jignesc, dar mama o ia personal si se supara pe mine, face crize. Acum cateva zile, pornind de la un articol in care cineva isi povestea viata si pe care ea mi l-a trimis ca sa-l citesc, am inceput sa imi spun parerea despre acel subiect. Atat mi-a trebuit. Mama a inceput sa-mi spuna parerea ei, sa faca comparatie intre viata ei si a autorului acelui articol, apoi am inceput sa vorbim despre parcursul vietii noastre. Mama dadea vina pe bunica noastra ca a luat exemplu prost de la ea si s-a maritat devreme, eu i-am tinut un pic apararea bunicii, care si-a crescut cei 3 copii singura si dedicata 100% lor. Nu m-am exprimat asa ca sa nu creada ca eu cred ca ea n-a facut asa, trebuie sa am maaare atentie la limbaj. Apoi, ce am mai spus si a suparat-o, ca n-am nimic sa-i reprosez ei, e o mama exemplu si eroina pentru mine. Poate cel mai greu lucru a fost ca a trebuit sa ne despartim de cand eram inca mici (eu avand 14 ani) si n-am crescut aproape de ea, dar ca inteleg ca plecarea a fost ultima solutie pentru a ne intretine. Oricum, am pastrat legatura mereu si ne-a ajutat intotdeauna cu bani si cu sfaturi, pana am terminat facultatea si inca ne ajuta. A urmat un mesaj lung de 3 pagini in care mi-a spus ca nu credea ca eu m-am considerat abandonata, eu nespunand lucrul asta niciodata. Ca bunica noastra este dusmanul ei pentru ca a furat dragostea copiilor ei (daca nu era bunica, nu avea la cine sa ne lase, ramaneam pe dinafara). Mi-a spus o gramada de lucruri, printre care ca eu creez un zid intre noi, si m-a facut sa ma simt atat de vinovata, eu pur si simplu am ramas cu gura cascata. I-am spus: mami, iti spun cu toata dragostea, cred ca ai o problema pentru ca gandesti foarte negativ, pe buni o consideri dusman, crezi ca eu creez un zid intre noi in inima, crezi ca ne-am considerat abandonati, dar nu e asa. Apoi i-am trimis un video cu un curs de psihologie, o psiholoaga care pe mine m-a ajutat in momentele grele. Mi-a spus ca o doare undeva de videourile astea, ca se simte jignita ca i le trimit ca pe ea nu o invata nimeni ce sa faca si ca dorea mai multa intelegere din partea mea. I-am spus ca am vrut doar sa o ajut pentru ca pe mine m-au ajutat mult sa-mi pun ordine in ganduri. Mi-a spus ca are nevoie sa fie lasata in pace si de atunci nu am mai vorbit. Sotului meu i-am aratat toata conversatia si i-am spus sa-mi spuna sincer, sa nu tina cu mine, unde am gresit si unde am jignit-o sau atacat-o in vreun fel, fara sa-mi dau seama, ca sa-mi cer iertare daca e nevoie. Sotul a citit si mi-a spus ca nu am zis nimic rau, doar ca mami nu poate sa accepte decat parerea ei si vede situatiile doar din punctul ei de vedere. Va rog pe voi, dupa ce v-ati format o parere cat de cat despre ce s-a intamplat, sa-mi spuneti ce ati face acum in locul meu. Ati astepta sa va scrie mama, i-ati scrie voi un mesaj de iertare, ce ati face? Vreau sa mai precizez un lucru: mama de muulte ori in viata nu a fost de acord cu felul meu de a fi, poate pentru ca semanam cu tata. Nu ii placea cum ma imbrac, nu i-a placut de nici un prieten de-al meu, mi-a spus o data ca sunt retardata la cum gandesc, ca gandesc ca pe vremea bunicii, acum sunt alte vremuri. Intotdeauna eu a trebuit sa-mi cer iertare cand se supara, chiar daca nu aveam nicio vina, ea interpreta gresit ce ii spuneam. Greseala mea e ca am incercat sa imi spun parerea sincera pe fiecare subiect pe care il discutam. Astept parerile voastre. Multumesc pentru lectura :)


Mama ta este, imi pare rau s-o spun, o nesimtita care nu merita sa fie mama. O mama isi sustine copiii, nu-i critica ca sa se simta ea importanta, si chiar daca isi reface viata, copiii nu trebuie sa simta ca sunt pe locul doi. Un parinte bun asigura un echilibru in viata copiilor sai, pur si simplu stie cum s-o faca.
Retardata este ea, pt. ca nu are niste principii de viata, este doar un om superficial si o usuratica care nu-si merita statutul de parinte!! Ea nu stie care sunt regulile de bun simt in viata, habar n-are ce-i loialitatea, nici fata de copii, nici fata de un partener de viata. Plus ca pare sa aiba ceva probleme mentale, daca tot trebuie sa te scuzi pt. tot ceea ce spui si o vede pe bunica ta ca pe un dusman, cand biata femeie a tinut loc de mama.
Nu te mai simti vinovata si fii mai independenta. Pastreaza cu ea un raport civilizat si atat. O asemenea mama, nu merita nici dragostea, nici remuscarile tale.
  citeaza   raspunde

Cred ca dvs. trebuie să aveti mai mult control la vocabular, va imaginati dvs. cat ă muncit si munceste sa plateasca 2 rate pt.apartamentele copiilor si pe deasupra sa le dea si bani apoi sa se întrețină si pe ea acolo.... Tu ai grija multa cand faci acuzatii, mare grija! Iar fatuca asta ca mama ei e frustrată.. ..nu copile, mama voastră e sătulă de durere, de greutăți, de lipsa de sustinere si avea pretentia sa ii fiti cu toata inima aprobare si sa o înțelegeți la ce sacrificii imense face. In concluzie, spuneti dragii mei ca o iubiti, mergeți la ia si luati-o in brate fiti cu toții un tot unitar nu ca daca sunteti acum cu familia voastră fericiți ei sa ii dati un sunt pentru ca fara ajutorul si sacrificiile ei...voi erați jos jos in societate. Mâine veti fii părinți, legea divina nu iarta!
  citeaza   raspunde

Buna!
Situatiile in care casnicia dintre soti nu merge, mereu sunt complicate. Foarte rar, cei doi soti reusesc sa fie rezonabili de dragul copiilor. Totodata nu o poti condamna pe mama ta, deoarece la momentele de cotitura a procedat cum credea ea ATUNCI ca e mai bine. Dupa ani si ani, vedem altfel anumite situatii, decat atunci cand trecem prin ele. Probabil mama ta are anumite frustrari. Si tu ai, aproape toti avem. I-a fost greu, dar totusi nu v-a abandonat. V-a ajutat material. Cand v-a lasat la bunica ta, stia ca are pe cine conta. Si eu sunt divortata, eu mi-am tinut copiii cu mine, dar eu sunt mai norocoasa, deoarece mi-a dat Dumnezeu posibilitati materiale mai bune. Si eu am muncit din greu aici in tara sa ii tin la facultate. Acuma sunt maturi. Dar crede-ma, ei niciodata nu vor intelege frustrarile mele din anii in care erau mici si am stat cu tatal lor, numai de dragul de a nu-i desparti. Priveste partea pozitiva, ca ti-a dat Dumnezeu un sot cu care te intelegi si incearca sa intelegi ca ea nu cauta altceva decat un mod de a va da voua o siguranta materiala si nu in ultimul rand sa aiba langa ea un barbat care sa o faca sa se simta protejata si iubita. Te felicit ca tu te ocupi de integritatea ta emotionala si citesti sau comunici cu psihologi, deoarece numai asa vei reusi sa accepti situatia. Nu putem vindeca pe altii (mama ta) dar putem sa ne vindecam pe noi insine! Numai bine!
  citeaza   raspunde

Intr-o casnicie nu se sta pt. copiii. Daca acesta este singurul motiv pt. care doi oameni sa stea impreuna, este gresit. Se ofera astfel un model familial eronat tocmai celor pe care ii educam.Familia inseamna cu totul altceva, nu strans din dinti langa omul pe care nu ni-l dorim in viata noastra.
Insa, ma indoiesc 443, ca mama acestei fete cauta protectie si iubire din partea unui barbat, din moment ce spune ca acum vremurile sunt altele. Poate isi doreste "distractie" din partea barbatilor. Si se vede ... barbatii din viata ei, au lasat foarte mult de dorit.....
  citeaza   raspunde

Ma gandesc ca unele mame isi urasc sotii de care sau despartit.mai ales ca ea va sustinut material si la tatal vostru nici nu ia pasat de voi eu cred ca aici este vorba despre resentimetele fata de sotul ei nu fata de tine.poate tu tii la tatal tau dar ea il uraste.incearca sa te pui in pielea ei.dar asa este modul ei de a se exteoriza.
Eu daca as fii tu as incerca sa nu o contrazic pt ca ura fata de el devine si mai puternica..ea este deschisa arata ceea ce simte pt el tu respectai re resentimenele fata de tatal tau.si nu o lua in seama.cine stie cat a chinuit saraca sa va creasva mari si la tatal vostru nu ia pasat de voi.si eu ii fac prosti pe cei care mau ranit dar nu inseamna ca vreau sa ii vad morti.ci mai degraba nu vreau sa ii vad si nici sa vb de ei.
Stii este bine sa fii sincer dar poti si rrspecta rrsentimentele cuiva.care poate doar el stie cat a fost chinuit.parerea mea sincer vorbind
  citeaza   raspunde

Si eu as ura un barbat care mia facut copiii si ma.lasat sa ma chinui cu ei.las face si excroc si in toate felurile.poate ca te doare dar incearca sa te obisnuiesti ca il face prost nu este rea.bine ca nu.la castrat.
Stiu ca iti iubesti tatal dar punete in pielea mamei tale si daca sotul tau iti face 2 copiii si te lasa singura sa te chinui cu ei ce mai simti pt el.
Nu cred ca mama ta il va mai respecta pe tatal tau.sau tu pe sotul tau.laso in pace tu pastreaza contactul cu tatal tau si nu ii spune nimic ce zice mama ta de el.zii mersi ca mama ta tea ajutat.nu zic sa tii cu ea.nici cu tatal tau in fond este treaba lor daca se urasc sa castige tatal tau respectul fata de mama ta.nu tu.eu asa as face nu mas baga
  citeaza   raspunde

copii*
  citeaza   raspunde

De la: garbo_023578308, la data 2017-11-04 10:00:03
De la: garbo_477391, la data 2017-10-27 13:46:43Buna ziua, am decis sa apelez la parerile voastre pentru ca nu stiu ce sa mai cred, poate eu gresesc si nu-mi dau seama unde. Voi povesti, cat voi putea de scurt, copilaria mea. Parintii mei au divortat cand aveam fratele meu si cu mine 10, respectiv 11 ani. Noi am ramas cu mama, tata si-a vazut de viata lui, nu l-a prea interesat de noi, pana la urma si-a refacut viata. Mama a incercat de doua ori sa-si refaca viata, barbatii respectivi au trait cu noi in casa de cand aveam noi 11-12 ani. Dar ambele relatii au esuat pana in final. Pana la urma mama a vandut apartamentul, a investit o parte din bani in casa de la tara si a plecat intr-o tara straina la munca, noi ramanand cu bunica materna. Bunica a fost, inca de cand eram la gradinita, ca o a doua mama pentru noi. Intotdeauna ne-a tinut partea cand mama, imi vine foarte greu sa spun asta, ne punea pe locul doi in favoarea prietenilor ei. Mama si-a gasit un prieten in tara respectiva si veneau de fiecare data impreuna in concediul ei de vara, atunci cand noi eram la liceu. In cele mai multe vacante de iarna am mers noi la ea. Mama ne trimitea bani in fiecare luna cat sa ne descurcam cu mancarea si alte necesitati, nu am depins exclusiv de pensia bunicii. Ca si detaliu pe care simt ca trebuie sa-l mentionez, mama nu a spus niciodata ca vrea sa petreaca timp doar cu noi, tot timpul trebuia sa fie si prietenul ei cand mergeam undeva. De multe ori l-a vorbit urat, el a profitat de bunatatea ei la inceput si de partea ei materiala, mama reusind sa aiba un serviciu bun in tara respectiva. Era furioasa, de cateva ori a vrut sa se desparta de el, ne povestea o gramada de chestii si noi o sustineam sa se desparta pentru ca a fost un profitor, dar pana la urma se impacau si toate lucrurile pe care le-a spus la adresa lui ramaneau in aer. Mama a fost 'bantuita' toata viata ca a vandut apartamentul si acum noi nu mai aveam nimic. Anii trecuti a reusit sa ne cumpere la fiecare cate un apartament si plateste ea ratele lunar. O ajut si eu in fiecare luna cu o suma de bani, cat pot. In prezent fratele meu si cu mine avem familii, eu sunt foarte fericita. Cu mama vorbesc zilnic pe messenger, avem o relatie deschisa, e genul de mama open-mind, pot povesti orice cu ea. Insa nu pot, de nici un fel, sa spun un lucru bun de tatal meu, macar cand ea il face prost si in toate felurile. I-am spus odata ca nu e normal ca parintii, orice ar fi facut fiecare, sa se vorbeasca urat in fata copiilor. Atunci s-a suparat rau pe mine, a plans, mi-a spus ca simt chemarea sangelui si ca tin cu el. Am ramas masca, nu am avut deloc intentia asta. Fratele meu e mai diplomat, el intotdeauna ii da dreptate si nu o contrazice, chiar daca mie imi spune ca are alta parere. Eu as vrea sa avem o relatie normala, sa pot sa-mi spun si eu parerea, vorbesc frumos, nu acuz, nu jignesc, dar mama o ia personal si se supara pe mine, face crize. Acum cateva zile, pornind de la un articol in care cineva isi povestea viata si pe care ea mi l-a trimis ca sa-l citesc, am inceput sa imi spun parerea despre acel subiect. Atat mi-a trebuit. Mama a inceput sa-mi spuna parerea ei, sa faca comparatie intre viata ei si a autorului acelui articol, apoi am inceput sa vorbim despre parcursul vietii noastre. Mama dadea vina pe bunica noastra ca a luat exemplu prost de la ea si s-a maritat devreme, eu i-am tinut un pic apararea bunicii, care si-a crescut cei 3 copii singura si dedicata 100% lor. Nu m-am exprimat asa ca sa nu creada ca eu cred ca ea n-a facut asa, trebuie sa am maaare atentie la limbaj. Apoi, ce am mai spus si a suparat-o, ca n-am nimic sa-i reprosez ei, e o mama exemplu si eroina pentru mine. Poate cel mai greu lucru a fost ca a trebuit sa ne despartim de cand eram inca mici (eu avand 14 ani) si n-am crescut aproape de ea, dar ca inteleg ca plecarea a fost ultima solutie pentru a ne intretine. Oricum, am pastrat legatura mereu si ne-a ajutat intotdeauna cu bani si cu sfaturi, pana am terminat facultatea si inca ne ajuta. A urmat un mesaj lung de 3 pagini in care mi-a spus ca nu credea ca eu m-am considerat abandonata, eu nespunand lucrul asta niciodata. Ca bunica noastra este dusmanul ei pentru ca a furat dragostea copiilor ei (daca nu era bunica, nu avea la cine sa ne lase, ramaneam pe dinafara). Mi-a spus o gramada de lucruri, printre care ca eu creez un zid intre noi, si m-a facut sa ma simt atat de vinovata, eu pur si simplu am ramas cu gura cascata. I-am spus: mami, iti spun cu toata dragostea, cred ca ai o problema pentru ca gandesti foarte negativ, pe buni o consideri dusman, crezi ca eu creez un zid intre noi in inima, crezi ca ne-am considerat abandonati, dar nu e asa. Apoi i-am trimis un video cu un curs de psihologie, o psiholoaga care pe mine m-a ajutat in momentele grele. Mi-a spus ca o doare undeva de videourile astea, ca se simte jignita ca i le trimit ca pe ea nu o invata nimeni ce sa faca si ca dorea mai multa intelegere din partea mea. I-am spus ca am vrut doar sa o ajut pentru ca pe mine m-au ajutat mult sa-mi pun ordine in ganduri. Mi-a spus ca are nevoie sa fie lasata in pace si de atunci nu am mai vorbit. Sotului meu i-am aratat toata conversatia si i-am spus sa-mi spuna sincer, sa nu tina cu mine, unde am gresit si unde am jignit-o sau atacat-o in vreun fel, fara sa-mi dau seama, ca sa-mi cer iertare daca e nevoie. Sotul a citit si mi-a spus ca nu am zis nimic rau, doar ca mami nu poate sa accepte decat parerea ei si vede situatiile doar din punctul ei de vedere. Va rog pe voi, dupa ce v-ati format o parere cat de cat despre ce s-a intamplat, sa-mi spuneti ce ati face acum in locul meu. Ati astepta sa va scrie mama, i-ati scrie voi un mesaj de iertare, ce ati face? Vreau sa mai precizez un lucru: mama de muulte ori in viata nu a fost de acord cu felul meu de a fi, poate pentru ca semanam cu tata. Nu ii placea cum ma imbrac, nu i-a placut de nici un prieten de-al meu, mi-a spus o data ca sunt retardata la cum gandesc, ca gandesc ca pe vremea bunicii, acum sunt alte vremuri. Intotdeauna eu a trebuit sa-mi cer iertare cand se supara, chiar daca nu aveam nicio vina, ea interpreta gresit ce ii spuneam. Greseala mea e ca am incercat sa imi spun parerea sincera pe fiecare subiect pe care il discutam. Astept parerile voastre. Multumesc pentru lectura :)


Mama ta este, imi pare rau s-o spun, o nesimtita care nu merita sa fie mama. O mama isi sustine copiii, nu-i critica ca sa se simta ea importanta, si chiar daca isi reface viata, copiii nu trebuie sa simta ca sunt pe locul doi. Un parinte bun asigura un echilibru in viata copiilor sai, pur si simplu stie cum s-o faca.
Retardata este ea, pt. ca nu are niste principii de viata, este doar un om superficial si o usuratica care nu-si merita statutul de parinte!! Ea nu stie care sunt regulile de bun simt in viata, habar n-are ce-i loialitatea, nici fata de copii, nici fata de un partener de viata. Plus ca pare sa aiba ceva probleme mentale, daca tot trebuie sa te scuzi pt. tot ceea ce spui si o vede pe bunica ta ca pe un dusman, cand biata femeie a tinut loc de mama.
Nu te mai simti vinovata si fii mai independenta. Pastreaza cu ea un raport civilizat si atat. O asemenea mama, nu merita nici dragostea, nici remuscarile tale.


Cat de retardata poti fi! Cred ca ai crescut la orfelinat si incerci sa dai in toate mamele de pe pamant. Vai de capul tau!
  citeaza   raspunde

De la: Ingerasul1, la data 2017-11-04 17:05:01Si eu as ura un barbat care mia facut copiii si ma.lasat sa ma chinui cu ei.las face si excroc si in toate felurile.poate ca te doare dar incearca sa te obisnuiesti ca il face prost nu este rea.bine ca nu.la castrat.
Stiu ca iti iubesti tatal dar punete in pielea mamei tale si daca sotul tau iti face 2 copiii si te lasa singura sa te chinui cu ei ce mai simti pt el.
Nu cred ca mama ta il va mai respecta pe tatal tau.sau tu pe sotul tau.laso in pace tu pastreaza contactul cu tatal tau si nu ii spune nimic ce zice mama ta de el.zii mersi ca mama ta tea ajutat.nu zic sa tii cu ea.nici cu tatal tau in fond este treaba lor daca se urasc sa castige tatal tau respectul fata de mama ta.nu tu.eu asa as face nu mas baga


Ne-ai terminat cu limba romana, nu ai auzit de cratima?
  citeaza   raspunde

De la: MARILENA_25, la data 2017-11-05 07:19:49
De la: garbo_023578308, la data 2017-11-04 10:00:03
De la: garbo_477391, la data 2017-10-27 13:46:43Buna ziua, am decis sa apelez la parerile voastre pentru ca nu stiu ce sa mai cred, poate eu gresesc si nu-mi dau seama unde. Voi povesti, cat voi putea de scurt, copilaria mea. Parintii mei au divortat cand aveam fratele meu si cu mine 10, respectiv 11 ani. Noi am ramas cu mama, tata si-a vazut de viata lui, nu l-a prea interesat de noi, pana la urma si-a refacut viata. Mama a incercat de doua ori sa-si refaca viata, barbatii respectivi au trait cu noi in casa de cand aveam noi 11-12 ani. Dar ambele relatii au esuat pana in final. Pana la urma mama a vandut apartamentul, a investit o parte din bani in casa de la tara si a plecat intr-o tara straina la munca, noi ramanand cu bunica materna. Bunica a fost, inca de cand eram la gradinita, ca o a doua mama pentru noi. Intotdeauna ne-a tinut partea cand mama, imi vine foarte greu sa spun asta, ne punea pe locul doi in favoarea prietenilor ei. Mama si-a gasit un prieten in tara respectiva si veneau de fiecare data impreuna in concediul ei de vara, atunci cand noi eram la liceu. In cele mai multe vacante de iarna am mers noi la ea. Mama ne trimitea bani in fiecare luna cat sa ne descurcam cu mancarea si alte necesitati, nu am depins exclusiv de pensia bunicii. Ca si detaliu pe care simt ca trebuie sa-l mentionez, mama nu a spus niciodata ca vrea sa petreaca timp doar cu noi, tot timpul trebuia sa fie si prietenul ei cand mergeam undeva. De multe ori l-a vorbit urat, el a profitat de bunatatea ei la inceput si de partea ei materiala, mama reusind sa aiba un serviciu bun in tara respectiva. Era furioasa, de cateva ori a vrut sa se desparta de el, ne povestea o gramada de chestii si noi o sustineam sa se desparta pentru ca a fost un profitor, dar pana la urma se impacau si toate lucrurile pe care le-a spus la adresa lui ramaneau in aer. Mama a fost 'bantuita' toata viata ca a vandut apartamentul si acum noi nu mai aveam nimic. Anii trecuti a reusit sa ne cumpere la fiecare cate un apartament si plateste ea ratele lunar. O ajut si eu in fiecare luna cu o suma de bani, cat pot. In prezent fratele meu si cu mine avem familii, eu sunt foarte fericita. Cu mama vorbesc zilnic pe messenger, avem o relatie deschisa, e genul de mama open-mind, pot povesti orice cu ea. Insa nu pot, de nici un fel, sa spun un lucru bun de tatal meu, macar cand ea il face prost si in toate felurile. I-am spus odata ca nu e normal ca parintii, orice ar fi facut fiecare, sa se vorbeasca urat in fata copiilor. Atunci s-a suparat rau pe mine, a plans, mi-a spus ca simt chemarea sangelui si ca tin cu el. Am ramas masca, nu am avut deloc intentia asta. Fratele meu e mai diplomat, el intotdeauna ii da dreptate si nu o contrazice, chiar daca mie imi spune ca are alta parere. Eu as vrea sa avem o relatie normala, sa pot sa-mi spun si eu parerea, vorbesc frumos, nu acuz, nu jignesc, dar mama o ia personal si se supara pe mine, face crize. Acum cateva zile, pornind de la un articol in care cineva isi povestea viata si pe care ea mi l-a trimis ca sa-l citesc, am inceput sa imi spun parerea despre acel subiect. Atat mi-a trebuit. Mama a inceput sa-mi spuna parerea ei, sa faca comparatie intre viata ei si a autorului acelui articol, apoi am inceput sa vorbim despre parcursul vietii noastre. Mama dadea vina pe bunica noastra ca a luat exemplu prost de la ea si s-a maritat devreme, eu i-am tinut un pic apararea bunicii, care si-a crescut cei 3 copii singura si dedicata 100% lor. Nu m-am exprimat asa ca sa nu creada ca eu cred ca ea n-a facut asa, trebuie sa am maaare atentie la limbaj. Apoi, ce am mai spus si a suparat-o, ca n-am nimic sa-i reprosez ei, e o mama exemplu si eroina pentru mine. Poate cel mai greu lucru a fost ca a trebuit sa ne despartim de cand eram inca mici (eu avand 14 ani) si n-am crescut aproape de ea, dar ca inteleg ca plecarea a fost ultima solutie pentru a ne intretine. Oricum, am pastrat legatura mereu si ne-a ajutat intotdeauna cu bani si cu sfaturi, pana am terminat facultatea si inca ne ajuta. A urmat un mesaj lung de 3 pagini in care mi-a spus ca nu credea ca eu m-am considerat abandonata, eu nespunand lucrul asta niciodata. Ca bunica noastra este dusmanul ei pentru ca a furat dragostea copiilor ei (daca nu era bunica, nu avea la cine sa ne lase, ramaneam pe dinafara). Mi-a spus o gramada de lucruri, printre care ca eu creez un zid intre noi, si m-a facut sa ma simt atat de vinovata, eu pur si simplu am ramas cu gura cascata. I-am spus: mami, iti spun cu toata dragostea, cred ca ai o problema pentru ca gandesti foarte negativ, pe buni o consideri dusman, crezi ca eu creez un zid intre noi in inima, crezi ca ne-am considerat abandonati, dar nu e asa. Apoi i-am trimis un video cu un curs de psihologie, o psiholoaga care pe mine m-a ajutat in momentele grele. Mi-a spus ca o doare undeva de videourile astea, ca se simte jignita ca i le trimit ca pe ea nu o invata nimeni ce sa faca si ca dorea mai multa intelegere din partea mea. I-am spus ca am vrut doar sa o ajut pentru ca pe mine m-au ajutat mult sa-mi pun ordine in ganduri. Mi-a spus ca are nevoie sa fie lasata in pace si de atunci nu am mai vorbit. Sotului meu i-am aratat toata conversatia si i-am spus sa-mi spuna sincer, sa nu tina cu mine, unde am gresit si unde am jignit-o sau atacat-o in vreun fel, fara sa-mi dau seama, ca sa-mi cer iertare daca e nevoie. Sotul a citit si mi-a spus ca nu am zis nimic rau, doar ca mami nu poate sa accepte decat parerea ei si vede situatiile doar din punctul ei de vedere. Va rog pe voi, dupa ce v-ati format o parere cat de cat despre ce s-a intamplat, sa-mi spuneti ce ati face acum in locul meu. Ati astepta sa va scrie mama, i-ati scrie voi un mesaj de iertare, ce ati face? Vreau sa mai precizez un lucru: mama de muulte ori in viata nu a fost de acord cu felul meu de a fi, poate pentru ca semanam cu tata. Nu ii placea cum ma imbrac, nu i-a placut de nici un prieten de-al meu, mi-a spus o data ca sunt retardata la cum gandesc, ca gandesc ca pe vremea bunicii, acum sunt alte vremuri. Intotdeauna eu a trebuit sa-mi cer iertare cand se supara, chiar daca nu aveam nicio vina, ea interpreta gresit ce ii spuneam. Greseala mea e ca am incercat sa imi spun parerea sincera pe fiecare subiect pe care il discutam. Astept parerile voastre. Multumesc pentru lectura :)


Mama ta este, imi pare rau s-o spun, o nesimtita care nu merita sa fie mama. O mama isi sustine copiii, nu-i critica ca sa se simta ea importanta, si chiar daca isi reface viata, copiii nu trebuie sa simta ca sunt pe locul doi. Un parinte bun asigura un echilibru in viata copiilor sai, pur si simplu stie cum s-o faca.
Retardata este ea, pt. ca nu are niste principii de viata, este doar un om superficial si o usuratica care nu-si merita statutul de parinte!! Ea nu stie care sunt regulile de bun simt in viata, habar n-are ce-i loialitatea, nici fata de copii, nici fata de un partener de viata. Plus ca pare sa aiba ceva probleme mentale, daca tot trebuie sa te scuzi pt. tot ceea ce spui si o vede pe bunica ta ca pe un dusman, cand biata femeie a tinut loc de mama.
Nu te mai simti vinovata si fii mai independenta. Pastreaza cu ea un raport civilizat si atat. O asemenea mama, nu merita nici dragostea, nici remuscarile tale.


Cat de retardata poti fi! Cred ca ai crescut la orfelinat si incerci sa dai in toate mamele de pe pamant. Vai de capul tau!




Esti proasta, da' proasta rauuuu.
  citeaza   raspunde

De la: MARILENA_25, la data 2017-11-05 07:25:29
De la: Ingerasul1, la data 2017-11-04 17:05:01Si eu as ura un barbat care mia facut copiii si ma.lasat sa ma chinui cu ei.las face si excroc si in toate felurile.poate ca te doare dar incearca sa te obisnuiesti ca il face prost nu este rea.bine ca nu.la castrat.
Stiu ca iti iubesti tatal dar punete in pielea mamei tale si daca sotul tau iti face 2 copiii si te lasa singura sa te chinui cu ei ce mai simti pt el.
Nu cred ca mama ta il va mai respecta pe tatal tau.sau tu pe sotul tau.laso in pace tu pastreaza contactul cu tatal tau si nu ii spune nimic ce zice mama ta de el.zii mersi ca mama ta tea ajutat.nu zic sa tii cu ea.nici cu tatal tau in fond este treaba lor daca se urasc sa castige tatal tau respectul fata de mama ta.nu tu.eu asa as face nu mas baga


Ne-ai terminat cu limba romana, nu ai auzit de cratima?


Se mananca cu mujdei si mamaliga?
Tu ai auzit cu ce se mananca bunul simt?
  citeaza   raspunde

buna! 477391, as incepe prin a te felicita si pe tine si pe bunica ta, pe tine pentru intelepciunea si verticalitatea de care dai dovada iar pe bunica ta pentru ca te-a crescut asa frumos. faptul ca intre tine si mama ta exista diferente de opinii nu ar trebui sa stea in calea relatiei voastre. incearca, pe cat poti, sa iti pastrezi pentru tine opiniile si am sa detaliez in continuare de ce spun asta. inteleg ca ea isi doreste ca ceilalti sa ii confirme alegerile de viata. nu stiu daca ajuta cu ceva pe cineva sa fie etichetate sau discutate aceste alegeri. vad ca tu pari un om echilibrat si asta inseamna ca cineva a facut ceva bun si frumos cu tine, asa ca, avand in vedere faptul ca nu poti sa schimbi nimic din ce a fost, ideal ar fi sa incerci sa ai o relatie frumoasa cu ea. daca te intrebi de ce nu accepta mama ta sa iti spui parerea, pot sa fac o presupunere si sa spun ca de la mine se vede ca ar vrea sa ii fie confirmate alegerile pentru ca altfel inseamna ca a gresit, si nu ii place sa recunoasca acest lucru. e dificil sa faci un om sa accepte ca a gresit si poate ca nici nu este necesar, nu mai poate schimba trecutul. ea are nevoie de confirmare si de sustinere, pentru a nu declansa conflicte, in masura in care poti, este bine sa i le oferi. da, poate ca nu va fi cea mai sincera relatie, dar va fi una care va va ajuta pe amandoua sa mentineti o legatura apropiata. nu cred ca tu faci greseli in relatia cu ea, cred insa ca ea va face/spune intotdeauna asa cum crede ea ca e mai bine si nu o sa accepte din partea nimanui o parere diferita, asa incat este bine sa fii, in continuare, inteleapta. inca o data, eu vad un om frumos in fata mea asa ca sunt convinsa ca vei reusi sa o iubesti in continuare pe mama ta si sa inveti cum sa faci ca sa va fie bine si frumos.
  citeaza   raspunde

8308 Asa este, nu e bine sa stai intr-o casnicie de "dragul "copiilor. Insa eu am consultat un avocat cand fiul meu avea 5 ani si fetita 2 si mi-a spus ca avand in vedere ca sotul meu nu are de ce sa fie decazut din drepturile parintesti ( ceea ce nici nu am vrut sa sustin) deoarece avea servici si cu copiii - chiar daca nu se implica- nu se comporta abuziv, erau sanse mari sa primeasca el un copil ( probabil baiatul) si eu fetita. Iar eu nu as fi vrut nici sa las pe vreunul sa creasca fara mine, nici sa ii despart. Insa oricum, au fost afectati de lipsa de afectivitate dintre noi. Iar eu le-am "rezolvat" mereu pe toate. Si de aici resentimentele fata de el, pe care mi-e greu sa le pun la o parte si dupa 7 ani de la divort :(
  citeaza   raspunde

Mda din cauza lipse de afectiune dintre soti si copiii sunt privati de afectiune.de caldura sufleteasca.pt ca in casa predomina o indiferenta totala.
Multi barbati sunt agresivi verbal.doar asteapta sa li se ofere afectiune.pt ca ei considera ca daca sau nascut barbati li se cuvine totul.din cauza pt ca cativa barbati au fost creativi cu tehnologia si alte chestii cred ca femeia nu are nici un cuvant de spus pt ca barbatul lea facut pe toate.mda
  citeaza   raspunde

Multi barbati nu sunt buni de nimic.nu sunt creativi inventivi si totusi se dau mare destepti si rotunzi si comanda femeile ca sa li se supuna si sa ii asculte.
Problema este ca din cauza lor la multi copiii nu li se ofera afectiune pt ca ei se comporta agresivi verbal cu nevestele lor.si in casa este o indiferenta totala
  citeaza   raspunde

De la: Ingerasul1, la data 2017-11-17 12:37:53Mda din cauza lipse de afectiune dintre soti si copiii sunt privati de afectiune.de caldura sufleteasca.pt ca in casa predomina o indiferenta totala.
Multi barbati sunt agresivi verbal.doar asteapta sa li se ofere afectiune.pt ca ei considera ca daca sau nascut barbati li se cuvine totul.din cauza pt ca cativa barbati au fost creativi cu tehnologia si alte chestii cred ca femeia nu are nici un cuvant de spus pt ca barbatul lea facut pe toate.mdatrist dar aadevarat.sunt multi barbati care nu sunt in stare sa ofere familiei un trai decent.sa fie critic mai intai cu el apoi sa pretinda.sa pretinda ceea ce ofera.pt ca sunt multi barbati care doar critica dar ei nu fac nimic.
  citeaza   raspunde

Va multumesc tuturor pentru pareri. Doua zile nu am mai vorbit atunci cu mama, mi-a spus ca vrea sa fie lasata in pace si nu am mai spus nimic. Dupa doua zile (extrem de mult pt noi) nu m-am mai putut abtine si i-am trimis un mesaj in care am intrebat-o ce face, i-am spus ca sunt f trista si ca ma tot gandesc unde este acel zid dintre noi doua pe care eu il ridic pt ca eu nu il vad, i-am spus ca nu vreau sa fim certate ci din contra, sa ne intelegm la fel de bine ca pana acum toata viata. Mi-a raspuns ca a fost foarte trista si de aceea nu a putut sa-mi mai scrie, ca se simtea neinteleasa de mine si ca daca a inteles gresit, isi cere scuze. Mi-a mai spus ca ea se simte, uneori, izolata si singura acolo. (Pentru mine ar fi un privilegiu sa ma inteleaga, as fi super multumita daca mi-ar accepta macar parerile).

Noi n-am vrut niciodata sa plece, n-am vrut stare materiala, n-am vrut sa se sacrifice pentru noi ca mai apoi sa ma simt vinovata ca se simte singura si izolata :( Ea isi dorea sa plece in alta tara, cu gandul asta a si vandut apartamentul. Nu stiu de ce credea ca la momentul respectiv noi aveam mai mare nevoie de bani decat de ea aproape :(. Inainte sa ne ia apartamentele a avut o discutie aprinsa cu prietenul ei pe tema banilor. I-am spus ca n-am nevoie de apartament, vreau 2 saptamani, cat sta ea in tara, sa petrecem timp frumos si sa stea doar cu noi. Gata, nu mai zic nimic.

Acum ne intelegem ca inainte, insa am invatat o lectie pe care trebuia sa o invat mult mai devreme.

Va multumesc, inca o data, pentru pareri, indiferent, pro sau contra.

  citeaza   raspunde

Singura ai spus ca ea isi dorea sa plece in alta tara.
Mama ta nu are dreptul de a se comporta cu tine asa cum o face. Sincer, daca as avea asemenea mama, nu cred ca i-as tolera ifosele si toanele... te admir pt. rabdarea ta.
  citeaza   raspunde

Pe mama, chiar daca imi vine de fff multe ori, nu vreau sa o judec. Daca l-am iertat pe tatal meu, cu siguranta ca nu vreau sa fiu certata sau sa o judec pe mama mea. Atat au putut ei sa faca la timpul lor, cu rele si cu bune. Pun si pe seama unei depresii a mamei comportamentul ei din prezent, sau mai bine zis crizele ocazionale. A trecut prin foarte multe pe care, pe majoritatea, si le-a facut cu mana ei. Problema, cred eu, ar putea fi rezolvata daca si-ar da ea singura seama ca are o problema, si anume faptul ca nu isi asuma unele alegeri gresite si, in acest fel, nu poate sa-si vindece sufletul. Sunt mult mai multe lucruri pe care nu le-am povestit pentru ca nu e cazul. Voi avea foarte mare grija pe viitor la felul in care vorbesc cu ea, nu ca pana acum nu am avut, dar de acum nu o s-o mai contrazic deloc, mai bine tac sau schimb subiectul. Imi asum o relatie falsa de comunicare decat sa nu mai vorbim deloc. Apreciez foarte mult tot ce a facut pentru noi pe partea materiala, probabil ea chiar credea ca e singura cale prin care ne poate demonstra cat ne iubeste. Am fi putut ramane la ceea ce aveam, oricum cresteam bine, dar macar o aveam aproape. Copilului ii trebuie iubire si afectiune in primul rand, iar daca le primeste, prinde aripi si incredere in sine si isi poate cladi singur un viitor frumos, fara traume din lipsa parintilor. De multe ori singuri ne incurcam, singuri ne descurcam, insa trebuie sa ne asumam lucrul asta si sa nu-i facem pe altii sa se simta vinovatii din cauza alegerilor noastre.
  citeaza   raspunde

Nu numai in relatia cu copiii, in toate relatiile interumane, afectiunea, blandetea si sinceritatea fac infinit mai mult decat partea materiala. Numai ca f multi, in micimea lor, cred ca daca au daruit financiar, si-au demonstrat, dupa caz, iubirea, grija, prietenia. Si viceversa.
  citeaza   raspunde

De ce oare copii pot ierta pe tati care nici nu le pasa de copii.daca ar fii dupa barbati tori copii ar putea sta la casa de copii.si mama este judecata de copii.am vazut mulri copii la casa de copii care erau batuti in cap dw educatoaere.barbatii nu sunt judecati ca nu pot munci sa intretina familia sa ofere afectiune femeii .
Ma femeia sa le faca pe toate
  citeaza   raspunde

De aceea nu fac eu copiii pt ca copiii sunt niste nerecunoscatori.
Barbatii trimit femeile la avort .nu le pasa de copiii.mamele le ofera mancare si acoperis.eu una nu mas sacrifica pt copiii sa muncesc sa ma sacrific sa nu imi cumpar eu lucruri care imi plac si ce primesc de la copiii.sa fiu judecata.sa tina cu barbatul care il urasc si care mereu da vina pe femeie.
Barbatul daca nu ofera afectiune femeii.este nervoasa se descarca pe copiii.
Si mama mea a gresit dar nu o judec.ea nu ma jigneste si nu ma judeca si nici eu nu fac.
Eu imi aduc aminte si de lucrurile bune.cu toti avem greseli dar greseli ca ale tatalui tau nu are nimeni.eu una nu mas certa cu mama mea niciodata din cauza tatalui.care mar lasa sa mor de foame.
  citeaza   raspunde

Barbatii trimit femeile la avort nu le pasa ca in.ei vor doar sex daca femeia nu ae protejeaza lasa in femeie ca boii.nu le pasa.
Cannd aud cum gandesc copii chiar ma infurii.ca ma pun in locul mamei tale.mai bine leas fii trimis nici un ban si ias da la casa de copii.asa ar avea pt ce sa ma judece.sa se duca la tatal care la iertat sa le dea de mancare si sa le ofere afectiune in fond de xe femeia trebuie sa faca de toate.si tatal nimic.tatal este iertat dar mama nu.ma rog eu nu o sa fac niciodata copiii.si nu o sa le dau nici un ban.
  citeaza   raspunde

Raspunde Varianta pentru tiparire   
Mergi la: