Rugăciune la Sfânta Marta

(Pentru 9 marți, apoi se dă și altora; se spune cu lumânarea aprinsă):

Sfântă Marta, mă îndrept către tine plină de încredere, cerându-ți ajutor. Cred cu tărie că mă vei ajuta și mă vei sprijini când mi-e greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora aeastă rugăciune.

Te rog cu umilință să-mi aduci alinare în suferințele și dorințele mele. În numele negrăitei bucurii care ți-a cuprins inima când i-ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimi, astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (aici spui dorința / suferința ta).

Te implor, ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutate, precum ai înfrânt balaurul care zace la picioarele tale.

Apoi se spune „Tatăl nostru” și Rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (de trei ori).

La urmă se spune:

Sfântă Marta, roagă-te pentru mine și cei dragi mie. Amin!
garbo159660
Postat pe 25 Februarie 2015 00:08

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
poarta sufletului 57 De la: dor72_ 5 Septembrie 2011 16:55
Iubire in exil de Donna V 6 De la: vivacedonna 2 Martie 2012 21:31
Sondaj plansul public 2 De la: alfheim 31 August 2011 20:11
alege martisoare dupa zodii 89 De la: Alexxandra 3 Martie 2010 14:42
Femei VS Barbati - Iubire VS Compromis -Viata VS Moarte 15 De la: dor72_ 16 Septembrie 2011 20:39
Setari Cookie-uri