Fiica mea are 6 ani.Si ii plac povestile.Si cele scurte si cele mai lungi, pe care le citim pe etape.S-a obisnuit ata de mult cu ele incat nu poate merge la culcare daca nu ii citesc una.Si eu m-am obisnuit.Avem un ritual:stam amandoua in patul din dormitor, aprindem veiozele (lumina e mai placuta) ne asezam bine pe perne.E placut asa.Iar ea asculta, se mai joaca si cu o jucarie.Ma simt uneori vinovata daca sunt prea obosita si nu ii citesc.Si atunci luam o carte mica si subtirica si foarte colorata.Copilul meu adoarme fericit iar eu ma simt mai ....bine.E placut sa citesti povesti nu numai sa le asculti :-))))
Bravo! Sunt momente in viata copiilor, pe care noi adultii nu le sesizam si care fac cat un munte :)) Momente care noua ni se par insignifiante si pentru ei sunt cruciale. Un moment de spaima se transforma intr-unul traumatic asa cum unul vesel, petrecut cu parintii, in care acestia stiu sa il faca sa se simta iubit ii va da pentru restul vietii o amintire frumoasa, care ii va crea poate o stare de liniste, confort.Povestile sunt un punct excelent de plecare in orice moment cand vreti sa il invatati ceva. Dar incercati sa ii puneti pe ei sa creeze, si vedeti ce iese.Veti fi surprinse si veti descoperi ce viata interioara bogata are copilul vostru.
copilul meu si povestile
Comentarii pe articolul Nu-i lua copilaria si jocurile!
»Afiseaza toate temele de discutii propuse de utilizatori