Publicat pe 30 Noiembrie 2011
Rezultatele unui nou sondaj arata ca 90% dintre europeni stiu foarte putine lucruri despre lupus. Sondajul, numit “Priveste lupusul”, a fost realizat in noua tari europene si a concluzionat, din raspunsurile primite, ca exista o lipsa de informare cu privire la lupus in randul publicului larg din Europa.
Lupusul este o boala autoimuna ce schimba radical viata pacientului si in care sistemul imunitar identifica in mod gresit celule, tesuturile si organele sanatoase ca fiind straine organismului si, prin urmare, le ataca.
Totusi, cand au fost intrebati ce cred despre lupus si au avut de ales dintr-o serie de raspunsuri, 80% dintre respondenti au fost capabili sa identifice corect lupusul ca fiind o boala a sistemului imunitar. Desi 90% dintre pacientii afectati de aceasta boala sunt femei, 40% dintre femeile participante la sondaj au declarat ca nu au nicio idee despre ce este lupusul, iar mai mult de trei sferturi dintre respondenti (77%) considera ca lupusul afecteaza in egala masura femeile si barbatii.1c
“Aproape jumatate dintre cei intervievati nu au auzit niciodata de lupus. Mai mult, chiar si in randul celor care au auzit de lupus exista multa confuzie cu privire la prevalenta bolii in randul femeilor si dificultatile legate de stabilirea diagnosticului. Cu toate acestea, un numar mai mare dintre cei intervievati sunt constienti de faptul ca diagnosticarea acestei boli este un proces de durata si de faptul ca, in prezent, lupusul este incurabil”, afirma Yvonne Norton, presedinte al asociatiei Lupus Europe, un ONG care sprijina persoanele cu lupus din Europa.
Pentru ca un pacient sa primeasca diagnosticul corect de lupus este nevoie, in medie, de o perioada de circa patru ani si de consultarea a trei medici diferiti. Unul din patru (24%) respondenti ai studiului nu a crezut ca e posibil ca diagnosticarea acestei boli sa dureze atat de mult. 1e
Acest articol poate fi preluat daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului: Priveste lupusul! Tu ce crezi ca este?
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Garbo incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.