Trei dorinte

Copil fiind citeam povesti. Nu aveam inca dorinte si il vedeam pe Dumnezeu ca pe un duh obligat sa-mi indeplineasca orice dorinta. Eram a treia la parinti iar sutele de pagini citite m-au facut ca intr-o oarecare seara sa ii impun lui Dumnezeu sa ma faca frumoasa. Sunt convinsa ca si atunci, ca si acum imi doaream doar fericire. Dar, pe vremea aceea, cand lucrurile erau doar albe sau negre, nu credeam ca un om poate fi fericit fara sa fie frumos. Doar asa spun povestile…nu?

Anii au trecut, unul dupa altul. Dorinta mi s-a indeplinit. Feti Frumosi s-au perindat mai mult sau mai putin real in viata mea. Frumusetea nu m-a ajutat insa niciodata. Mi-am dat seama ca nu destul. Eram adolescenta iar cartile de povesti stateau prafuite in biblioteca. Trecusem la literatura rusa, la filozofia germana, la romanul contemporan.

Intr-o seara oarecare i-am adresat Dumnezeului meu ce-a de-a doua dorinta "La naiba cu frumusetea!" am spus. "Vreau sa fiu o femeie desteapta! Inteligenta! Isteata! Culta!"

Au trecut iarasi anii. Frumusetea nu a disparut…cu toate ca uneori ma temeam ca cea de-a doua dorinta sa nu anuleze efectele celei dintai. Eram mai frumoasa pe zi ce trecea, imi acumulasem o cultura generala care ma avantaja in orice situatie si toata lumea ma privea ca o persoana descurcareata, spontana, imprevizibila si isteata. Nu mai stateam demult cu cei de varsta mea. Citeam Capek, discutam filosofie cu oameni maturi, frecventam nu discoteci, ci cenacluri literare sau cafenele "filosofice".

Eram in continuare nefericita. Si din ce in ce mai singura. Din ce in ce mai nesigura. Am zis atunci ca nu mai pot face fata tuturor problemelor. Trebuia sa obtin mai mult de la mine. Mai aveam, conform acelorasi povesti si a unei reguli stabilite inca din copilarie, o singura dorinta. L-am rugat pe Dumnezeu sa fiu puternica. Si asa a fost.

Eram o femeie norocoasa. Frumoasa si desteapta. Apreciata si respectata. Cu discernamant, capabila sa-si asume responsabilitati. Putem trece peste orice. Lacrimile nu izbucneau decat cand vroiam eu. Imi testam limitele si mi le impingeam cat mai mult. Nu ma dadeam inapoi de la nimic. Eram tot ceea ce dorisem sa ajung. Mai putin fericita.

Frumusetea mi-a adus avantaje. Nu pot sa nu recunosc asta. Dar mi-a adus milioane de intrebari fara raspuns, mi-a adus zeci de nopti de suferinta si de multe ori as fi schimbat-o cu certitudinea unor sentimente veritabile.