Fatalitate...

Sa nu o ai cand o doresti. Sa nu o doresti cand o ai. Sa tanjesti dupa ea mai mult decat oricine pe lume, mai mult decat orice si ea sa ti se refuze. Sa te joci de-a iubirea cotropitoare si de-a abandonul. Sa eziti, sa-ti fie teama, sa daruiesti cu fiecare iubire cate putin, putin, putin mai mult din tine, totul, si tot sa-ti mai ramana ceva de daruit. Sa cobori teatrul in realitate, sa creezi viata din nuduri. Sa minti barbatii cu aceeasi egalitate si voluptate cu care te indeamna sa le crezi adevarul. Sa te joci cu norocul tau la fiecare iubire si sa ai lumea promisiunilor fericite la degetul cel mic si sa nu-ti pese nici cat negru sub unghie. Sa te plictisesti de iubiri mai repede decat se plictisesc ele de tine. Sa iubesti, sa iubesti si sa iti doresti sa iubesti din nou ca si cand nu ai fi fost iubita niciodata. Sa nu te saturi niciodata. Sa nu-ti fie rusine sa cercetezi toate trupurile si sa le incerci nebunia sperand ca la un moment dat trupul tau va auzi chemarea unui suflet de dincolo de piele. Sa nu te legi de nimic pentru ca nu ai gasit inca acel tot. Sa plangi, sa suferi, sa te zbati si sa le zambesti tuturor barbatilor care vin in viata ta stiind ca la un moment dat trebuie sa plece pentru ca tu astepti pe unul mai bun. Fatalitatea iubirii...

Sa nu te incalzeasca niciun cersaf suficient de mult ca sa te gaseasca dornica sa ramai pentru o eternitate acolo. Sa nu-ti fie rusine sa vorbesti prea frumos si inflacarat despre iubire care nu exista intr-o lume a pierderii de sine, a lipsei sau a surplusului, prea mult a resemnarii. Sa nu te jenezi sa-l astepti pe cel pe care il meriti, pe cel care nu are sa-ti adreseze niciun un cuvant de repros pentru ca el stie ca niciunul nu ati fost vreodata sfinti. Sa nu-ti fie rusine ca-ti oferi trupul cu mai multa foame si pasiune decat un barbat. Sa nu fi tocmai femeia perfecta, buna de uns la suflet, sa fii din cand in cand, mai mereu, meschina si perversa, scorpia care uita barbatii pe care se chinuie sa-i iubeasca o zi, o luna, jumatate de an... Sa fii si naiva si prostuta, mai intotdeauna si de cele mai multe ori, si sa crezi ca iubirea de acum o sa-ti spulbere din disperare si nesat. Te-ar crede cineva ca tu vrei iubirea pentru tot ce ti-a mai ramas din viata, pentru eternitate, pentru ceea ce se afla dincolo de ea? Cum spuneam... sa obosesti uneori, dar sa nu renunti totusi. Si in momentul in care obosesti cel mai rau, sa te apuce frenezia, nebunia suprema, minunea cea mare a nebuniei de insista, de a cauta si mai asiduu. Si cand o gasesti, sa descoperi ca nu era ea minunea ta cea mare si adevarata. Fatalitatea seductiei...