Cred...

Pare de necrezut cum pe zi ce trece ne maturizam si odata cu aceasta avem o cu totul alta parere despre noi-oamenii.

Am crezut totdeauna ca minti doar cand esti copil pentru a "fugi" de o cearta, dar nu pot percepe nici macar acum cum unii parinti isi mint proprii copii -ii amagesc, cum isi mint sotii sau sotiile fara sens. Ii privesc si ar putea fi in stare sa-si minta animalele de companie sau mai crunt -sa se minta in continuare pe sine.

Am crezut intotdeauna ca oamenii pot sa lase de la sine, ca pot fi buni mereu nu doar atunci cand isi doresc. Pana mai ieri era de neconceput sa-ti faci dreptate singur, astazi nu stiu in ce tara locuiesc si mi-e rusine sa graiesc: "Tara celor ce nu iubesc!".

Am crezut intotdeauna ca iubirea va fi mereu un centru al nostru, chiar daca o simtim altfel.  Acum imi dau seama ca cei mici iubesc mai mult computerul decat proprii parinti, iar cei mari iubesc mai cu foc un joc in care cei mici stau fara parinti.

Am crezut totdeauna ca fiecare fata va gasi un print  -e o poveste atat de minunata..., dar de mica am fost invatata ca nu exista un final fericit.

Am crezut totdeauna ca nu vor exista copii fara adapost, parinti fara rost, batrani batuti sau chinuiti, case de copii fara bunici, gradini mari fara catei, copaci lipsiti de baietei, derdelus fara zapada, v-ati-ascunsea fara lada.

Noi nu putem schimba impreuna nimic, dar putem iubi separat mai mult, mai bun, mai lung.

Anca Ciobanu