Alo!

-Alo! Daca ti-as spune ca sunt eu, ce ai spune?
      Tacere. Tacere de mormant si-apoi un sunet slab de vant, o rasuflare calda, dar inumana care nu stie ce sa ceara. Apoi nimic… cling…
-Alo !Te rog, spune-mi un cuvant… un singur gand de care sa ma leg sau care sa ucida si ultima suflare… atat… cling…
-Alo! Tot eu sunt si te sun dintr-o viata anterioara.Te rog, un sunet nu o sa doara… nu o sa ucida nimic…promit…cling…
       Si totusi… nimic.Tonul de apel ma ucide… Mi-as fi dorit sa-i aud o clipa vocea, chiar inumana sau dureros de aspra sau dulce…vocea care ma alinta cu suspine si cantece line…
-Alo! Sunt eu…mi-as fi dorit sa ai casuta vocala ca sa nu te doara ce vreau sa-ti spun si… cling… eu sunt cea care inchide si-si promite ca nu-i va spune un cuvant…
      Tacere ca de mormant… Aud despre iubirea eterna care spera sa ii revada peste o mie de ani, fiecare cu alta pereche jucandu-se “Baieti si fete” sau dansand nebunesc pe sosea.
      Dar eu imi doresc doar sa-mi raspunda… si sun iar:
-Alo! Sunt tot eu… te-am sunat sa-ti spun ca te iubesc enorm… ca te iubesc enorm.. totul ii suna lui in minte ca un ecou.
      Priveste telefonul si nu are nimic pe ecran. Il mai priveste o data in van, apoi se uita in lista apelurilor primite. Nimic... In lista apelurilor pierdute…tot nimic. Se uita in agenda si suna: “Acest numar a fost scos din uz la solicitarea abonatului. Va rugam reveniti”. Se uita in agenda sufletului lui. Ea nu l-a sunat niciodata, dar ii aude telefonul inimii: “-Alo! sunt eu… si te iubesc enorm!”.

Un articol de Anca Ciobanu