Tot ceea ce am vrut sa-ti spun...

As fi vrut un moment sa taci pentru ca privirea ta si tonul vocii tale ma nelinistesc. Stii ca te-am iubit si te iubesc si ar fi potrivit ca un singur moment sa poti privi in ochii mei fara a vorbi.

As vrea sa-ti spun cat te iubesc, dar tac si simt ca fac cea mai mare greseala. Esti dragostea care mi-a modelat sufletul si trupul, mintea si a calculat minutul in care eu nu voi mai fi; vom fi noi doi-nebunii plini de frunze moarte, de soapte desarte, de saruturi rapide si moi, de palme pline cu noroi. Si stiu ca te iubesc de cand ma stiu si recunosc: am fost a lui, dar a durut, a fost un vis pe care l-am urat de-atunci mai mult.

Am vrut mereu sa-ti spun, sa stii, sa simti ca nu am cautat sa fii ranit, caci te iubesc si te-am iubit. Doar mi-am dorit sa ma privesti in ochii negri, mari, deschisi: sa simti ca viata e un vis! Mi-am mai dorit un lant format din zale de sfoara in jutul gatului meu si sa-l pot strange sau slabi dupa cum simt eu, sa ma tina legata de lume, de noi... sa-nvatam impreuna sa traim in doi!

As fi vrut ca in tine, in trupul tau, sa nu se fi dat acea batalie intre cei doi straini ce te locuiesc, caci te-am iubit si te iubesc!.. sau sa fi avut loc inainte de mine si de era noi!

Sunt doi nebuni ce-ti injumatatesc trupul si sufletul: unul ma iubeste, altul ar vrea sa-mi franga gatul, primul ar vrea sa ma sarute, al doilea sa ma alunge, unul si-ar dori o iubire, altul ar sterge orice amintire, primul si-ar petrece in totalitate viata cu mine, al doilea nici numele nu-mi stie.

As fi vrut sa ma cunosti, daca nu tu-macar unul dintre ei. As fi vrut sa stii ca am idei destul de bune despre lume, despre eternitatea iubirii; dar nu-ti spun decat ca ti-am pastrat o amintire-cea mai frumoasa cu noi doi!

As fi vrut sa-mi oferi o clipa de vis, o vara nebuna, o noapte cu luna si-un sarut...si daca vei putea mai mult. Dar te-am iubit si te iubesc si nu-mi doresc decat sa citesti ce n-am avut curaj sa-ti spun!

Un articol de Anca Ciobanu