Cate usi poate deschide o singura haina

Atunci este momentul istoric sa-ti dai seama cat cred ceilalti ca valorezi ca om. Nimeni nu se baga in fata, nimeni nu te calca pe picioare si nu se scuza ca a fost din greseala desi asa a fost, nimeni nu se zoreste sa ajunga mai repede in fata si nimeni nu este injurat atunci cand in sfarsit ajunge la destinatie ca uita sa se si care. Toate bune si frumoase, o normalitate splendida a vietii de zi cu zi.  

Prima zi: o zi speciala din an, o zi in care mi-am permis sa fiu trista, depresiva, nervoasa, o zi in care am vrut sa-mi uit placa dentara cu zambet acasa. S-a intamplat sa plang toata noaptea si nu am mai avut chef sa ma controlez, am vrut sa-mi imbrac pantalonii sport mai vechi, mi-am permis sa-mi iau o zi de concediu, am vrut sa ignor ca s-au inventat fondurile de ten care ascund orice imperfectiune si suferinta nocturna, sa ma cobor din pat direct intr-o pereche de adidasi de duzina, sa-mi expun cearcanele in toata splendoarea lor si sa las cele cateva riduri sa-si spuna povestea. Nici mai bine, nici mai rau decat atat, cam asa a aratat felul in care m-am prezentat la locul cu pricina. Si asteptand, asteptand, cand nervii mei erau pe punctul de a se face una si aceeasi cu praful de pe perete, parca se lumina cerul. Am ajuns in sfarsit in fata. 

Ajunsa in fata, am auzit aiurea si am vazut  negru: “Nu se poate acum, reveniti maine”.  Am indraznit sa mai insist: “Va rog frumos... poate totusi se rezolva... putin timp... nu o sa dureze mult...”. Priviri dusmanoase de parca as fi cerut imposibilul si nu rezolvarea problemei. Printre priviri acide si masurari din cap pana in picioare care s-au oprit asupra adidasilor mi s-a spus ca sunt fie turca, fie nesimtita. Nu sunt nici una, nici alta, dar nu am mai apucat sa conving pe nimeni de asta. “Ha... si mai porti si adidasii pe care ii porti”. M-am uitat, mai rosie decat rosia, mai neagra ca dracul, spre picioarele mele. Erau adidasii mei. Cei ponositi, e drept. Nici murdari, nici innoroiati, nici rupti. A fost provocarea suprema care a facut sa se dezlege in mine in toate limbile pamantului replici de care nimeni nu mai auzise in veci. Nu am mai avut insa cu cine sa le experimentez. Nici urma de barbat grosolan. In urmatoarele secunde, ghiseul mi s-a inchis in nas. Cu explicatii.

Revin a doua zi in locul cu pricina: o zi banala, asemanatoare rau celorlalte din an. In sfarsit avusesem o zi ca oricare alta, o zi cand nu te lasi acaparat de probleme, cand iti pui masca de om frumos, puternic, senin si nepasator, te inarmezi cu tupeu si rabdare inainte de a pleca la drum, respecti toate regulile machiajului, constati ca un fond de ten de firma isi face toti banii, ca dupa o fusta se uita multi pantaloni, ca tocurile fac intr-adevar parte din arta seductiei, ca bunul gust vestimentar te fac cu adevarat frumoasa. Trebuia sa arat impecabil, coafura sa reziste in orice conditii vitrege. Aveam o sedinta importanta la birou. Intre timp... cu chiu cu vai, ajung iarasi in fruntea cozii.