Partener nehotarat

Buna, ma numesc Ana si as dori sa scriu si eu cateva randuri. Daca nu se vor publica, nu este nicio problema, desi v-as ruga din suflet sa o faceti.

Incep aceasta confesiune cu doua aspecte: primul ar fi ca nu doresc mila, compatimire. Al doilea ar fi ca as dori sa aflu ce ar face alte femei in situatia mea.

Deci... Persoana dificila din fire, abia la 24 ani am simtit ca m-am indragostit de un barbat. Prima iubire. Frumos pana la un anumit punct: acela in care el isi schimba atitudinea si ideile de la o zi la alta. Nu. De la un moment la altul. Azi ma iubeste, sunt iubirea vietii lui. Maine, sau poate la finalul zilei nu stie ce simte, nu stie ce vrea si eu sa nu imi fac planuri vreodata ca se va casatori cu mine.

Poate sunt absurda, poate am idei rigide, dar as avea o nelamurire: ma iubeste sau nu? Pentru ca eu sincer nu imi dau seama. Si aceasta situatie dureaza de ceva vreme. Iar urmarile ei sunt vizibile: nu mai stiu ce simt, uneori nu il vreau langa mine. Atunci vorbeste frumos, este iubitul perfect, pentru ca peste cateva momente sa inceapa cu cealalta fata.

Intreb pentru ca am vazut alte relatii, care se inteleg, se cearta, rezolva problema si merg mai departe. Eu ma confrunt cu situatia in care nu am forta sa merg mai departe. Pentru ca nu stiu ce este acel mai departe pentru mine: cu sau fara el. Cand nu este langa mine ii simt lipsa , dar ma simt mai linistita, mai calma. Cand este langa mine, ma simt bine uneori, alteori sunt stresata. Ca sa recunosc adevarul cam tot timpul sunt stresata. Faptul ca locuim impreuna afecteaza aceasta relatie? Tot ceea ce se intampla rau in alte aspecte ale vietii este normal sa le considere urmare a situatiei din relatie? Sau cand se intampla ceva in familie, profesie, sa isi descarce negativismul asupra relatiei?

E posibil sa fie un caz mai aparte asta, nu stiu. De asta as dori sa aflu daca s-a mai lovit cineva de aceasta situatie.
Multumesc frumos celor care imi vor raspunde.