L-am cunoscut pe net!

Am 35 de ani si sunt singura si trebuie sa marturisesc ca nu imi place deloc acest statut. Imi doresc sa fiu si eu femeie la casa mea si poate, daca nu e prea tarziu, sa fiu si mama.

Succes am avut la barbati pana acum, poate chiar prea mult, desi nu sunt o frumusete rara, insa niciunul n-a avut nicicand in plan sa ma ia de nevasta. Am tot amanat, am tot contramandat, am tot sperat ca urmatorul va fi mai bun decat ultimul. Pana acum.

In urma cu cateva luni m-am decis sa imi fac cont pe un site de intalniri virtuale. Mi-am completat profilul, am aruncat un ochi si peste ceilalti "colegi de suferinta" si am asteptat. Dupa putin timp am si inceput sa vorbesc cu un barbat. E din provincie, are 40 de ani, este vaduv si are un baiat de 15 ani. Mi-am spus ca pare om serios si am continuat sa vorbesc cu el. Putin azi, putin maine, incepusem sa devin din ce in ce mai interesata. Intr-un final, am decis sa ne intalnim. Zis si facut, am placat intr-un weekend spre el fiindca am hotarat de comun acord ca mi-ar prinde bine o iesire din Bucuresti.

Am facut cunostinta si am incercat sa ne comportam natural desi trebuie sa va marturisesc ca lucrurile nu merg la fel de usor ca atunci cand esti in fata calculatorului. In fine, intr-un final ne-am dezmortit si am constatat ca ne intelegem destul de bine si in realitate. De atunci merg in fiecare weekend la el. Dupa o saptamana m-a prezentat si fiului sau si acesta s-a purtat foarte natural - desi recunosc, nu i-a spus cum ne-am cunoscut, ci doar ca sunt o prietena buna.

Ne intelegem bine, as putea spune ca suntem chiar fericiti, insa am o oarecare indoiala in suflet. Stiu ca nu toti oamenii necunoscuti sunt "criminali in serie", dar parca nu pot avea incredere totala in el asa cum as fi avut daca l-as fi intalnit in alt context.

In plus, am inceput sa vorbim despre o relatie serioasa. Daca se ajunge la casatorie, cum facem? Eu sunt din Bucuresti si vreau sa raman aici: imi place locul de munca, am prietenii mei, familia. El pe de alta parte are copilul cu scoala si serviciul. Ce facem?

Cateodata imi pare rau ca m-am legat la cap in felul acesta. E drept, ca nu eram nici inainte fericita, dar parca acum ma doare sufletul tot timpul.

Rodica