Cea mai cruda razbunare in iubire: sa-i dovedesti ca meriti sa fii iubita... de altcineva

E un blestem sa nu poti uita pe cineva care te-a dat destul de usor uitarii. Este groznic ca nu gasesti o noua dragoste pentru ca nu poti scapa de cea din urma. Si mai absurd si dureros este sa te trezesti in fiecare dimineata adresandu-ti intrebari care ti-au facut sufletul sa tremure nelinistit odata cu inceputul noptii: dar oare astazi de ce? Oare "atunci" de ce a fost asa? Oare de ce aproape la fel... si acum? Oare eu trebuie sa platesc acum pentru cel care a gres atunci? 

Sa ajungi sa faci din razbunare unul din principalele scopuri ale existentei tale? Femeie bolnava si nebuna ce esti, nu stii ca ceea ce te-a invins deja nu poate sa te faca sa te simti mai puternica? Sau nici macar sa te simti mai bine? Nu stii ca iubirea inseamna sa-ti doresti mai presus fericirea celuilalt? Ca razbunarea apartine strict si meschin doar sufletelor inguste si nedezvoltate? Daca vrei sa fii fericit o clipa, razbuna-te... daca vrei sa fii fericit o viata, iarta!, spunea cineva. Daca a vrea nefericirea altuia inseamna a porni cu pasi inceti si siguri pe drumul personal al recuperarii de liniste, ce poate fi rau in a dori raul altuia?

O razbunare totala si justa ar inseamna servirea ei la rece. La rece? Sa poti sa fii de gheata si sa te razbuni potolit (eventual sa nu o faci deloc caci asa este bine si cuminte) cand sufletul e pe cale sa ia foc? Da de unde... In niciun caz cuvintele mele nu vor sa dea glas unui blestem al iubirii. In niciun caz... Nu vor decat sa dea nastere uneia dintre cele mai curate si neprihanite forme de razbunare. O razbunare imaginara, plasmuita cu sufletul si imaginata cu mintea, o razbunare mai dulce decat toate razbunarile din lume.

O razbunare in care tu te intorci spasit, mut, surd, cu mult mai multe regrete decat ar putea vreodata constiinta ta sa traga dupa ea, dorindu-ti mai mult decat imi doresc eu astazi sa recuperezi ceea ce tu ai pierdut. Si tu sa fii cel care simte ca pierde, nu eu... Si oricat de tare te-ar durea pe el si oricat de indiferenta si nepasatoare as fi eu... sa fie prea tarziu pentru noi doi. Prea tarziu pentru tine. Nu prea tarziu si pentru mine...

Sa vezi si tu ce inseamna sa nu iubesti egoist. Sa iubesti ca mine si sa ma iubesti pe mine, uitand de tine. Sa-ti arat si eu in mod convingator si prin exemple concrete ca iubirea noastra e aberanta, sa fac si eu demonstratii subrede, simple pentru tine, de neinteles pentru mine, sa ma trezesc si eu din senin aratandu-ti clar ca nu mai esti nimic pentru mine. Si sa te simti ca un nimic. Sa te simti tradat, abandonat, dispersat si insignifiant. Pana aproape de inexistenta...