Tu l-ai putea ierta?

A gresi e omenesc spun unii, a ierta este insa supraomenesc spun altii. In viata uitam de cele mai multe ori masurile exacte. Nu de alta, dar foarte multe dintre actiunile si greselile noastre sunt insotite de adverbul “prea”... Iubim prea mult, de prea putine ori gasim masura exacta, suferim prea mult, gresim prea mult si iertam prea putin. Exista greseli mai grave sau greseli mai putini grave. Exista oameni care stiu cand trebuie sa ierte si oameni care nu stiu sa ierte. Iertarea nu o faci in beneficiul persoanei care a gresit, ci o faci pentru sufletul tau, pentru linistea ta. Daca nu esti capabil sa ierti, suferinta ramane incuibata undeva in suflet si chiar atunci cand crezi ca te-ai vindecat de vechile rani, suferinta recidiveaza.

Crezi ca intervine uitarea si ca timpul care vindeca orice rana. Ai impresia ca esti vindecat sau chiar te simti vindecat. Insa undeva in coltul sufletului, picatura cu picatura, suferinta isi revarsa veninul. Te consuma incet, dar sigur. Si se prea poate ca dupa ani de zile, chiar si atunci cand te simti implinita cu adevarat, cand ai un sot atent, copii minunati, o stare materiala buna si un echilibru interior de invidiat, sa te intrebi cum ar fi aratat viata ta daca ai fi stiut si ai fi putut sa ierti atunci, si nu abia acum. Cat trebuie sa lasam in urma noastra si sa depunem intr-un colt al sufletului si cand trebuie sa spunem stop lucrurilor care ne fac rau? De ce sa iartam? Iertam ca sa putem trai impacati cu noi insine, pentru ca sa putem merge mai departe cu fruntea sus, lasand in urma tot ceea ce ne-a facut rau.

Capacitatea de a ierta si de a fi iertat

Invocam cuvantul “iertare” intr-o relatie atunci cand persoana pe care am iubit-o mai mult decat orice pe lume ne tradeaza asteptarile. Greseala ia forma care de care mai diverse: abuzuri de naturi diferite, infidelitate repetata si premeditata, oferirea iubirii dar neimpartasirea ei, violenta, egoism si... fiecare in parte valorifica dintr-un punct de vedere personal gravitatea greselii si ii poate da un calificativ. Cand ne simtim suficient de raniti, dam atunci un verdict: a gresit! si in functie de disponibilitatea noastra sufleteasca iertam sau nu, impartind greselile in doua categorii: “de iertat” si “de neiertat”. Iertarea isi trage si ea sevele din fondul nostru sufletesc. Sunt persoane pentru care iertarea nu vine prea usor, persoane care iarta dar nu uita, persoane pentru iarta cu mintea dar nu si cu sufletul, persoane pentru care iertarea este direct proportionala cu gravitatea greselii si persoane inflexibile, care habar nu au de semnificatia acestui cuvant. Sunt persoane care nu inteleg ca a ierta nu inseamna neaparat a o lua de la capat cu cel care ti-a gresit, acceptandu-i sa repete aceleasi greseli. Clipa in care rostesti cu buzele cuvantul iertare si o faci si cu sufletul reprezinta un moment de eliberare si de triumf, o lupta repurtata cu sinele. Din care ai putut sa iesi invingator... Este un moment in care te-ai impacat cu tine insati, un moment de revelatie interioara nu pentru ca ai stiut sa ierti, ci pentru ca ai putut sa ierti. “Nu-i cer iertare lui Dumnezeu. Nu cer iertare nimanui. Ma iert eu insami... Sper ca exista un iad si pentru cei buni” marturisea Eugene O'Neill. Cred ca aceste cateva cuvinte sunt un indiciu de nepretuit legate de locul de unde ar trebuie sa izvorasca adevarata iertare.