28 Februarie 2014 publicat în Cultura 52 share-uri

Ti-ai imaginat vreodata cum ar fi sa strabati 13 tari si 15 mii de kilometri, tocmai pana in Indonezia? Sa ajungi acolo dupa o aventura impresionanta care iti schimba viata si te propulseaza catre alte niveluri ale cunoasterii? Iar… in final, ti-ai imaginat ca ajunsa in Indonezia ai sa te lasi coplesita de o cultura fascinanta, ai sa inveti acea limba, artizanatul si dansul traditional indonezian? Alina Ene este o tanara din Romania care are acest vis si a planuit totul in detaliu.

Ea este: “Prima femeie din Romania care strabate 13 tari si 15 mii de kilometri pentru a... studia”, dupa cum o prezinta cu entuziasm sport.ro, dar si multe alte publicatii si posturi T.V.

Pe Indiegogo, Alina Ene prezinta in ilustratii realizate de ea, drumul pana in Indonezia, momentan aflat la stadiul de proiectie. Spera sa stranga 10.000 de euro care o vor ajuta pe parcursul acestei calatorii.

Garbo: Cum s-a infiripat acest vis de a strabate 14.158 km pe bicicleta… tocmai pana in Indonezia?

Alina: La 14.158 de km am aproximat intreaga distanta Romania-Indonezia, inclusiv avion si vapor. 7263 urmeaza sa-i parcurg pe bicicleta. Daca ar fi sa parcurg intreg drumul pe bicicleta este vorba de mult mai multi kilometri de atat, in functie de traseu.
 

Faptul ca am aplicat la bursa Darmasiswa, acordata de Statul Indonezian, a conturat directia si mi-a impus un interval de timp in care ma pot misca.

Garbo: Cate ore entuziaste ti-a luat sa planifici aceasta calatorie?

Alina: In continuare planific, sunt in faza in care caut resursele financiare pentru a o si infaptui. Itinerariul mi-a luat cateva zile. La acest aspect se recomanda sa nu planifici foarte in detaliu pentru ca cicloturismul presupune flexibilitate. Cred ca faza in care m-am documentat pentru traseu a fost foarte entuziasmanta. Ma plimbam cu mouse cursorul pe Google Earth si ma imaginam debarcand in Batumi, Georgia; explorand orasul de piatra Vardzia din muntii Georgiei; afland despre genocidul armean la muzeul tematic din Yerevan; cum admir formatiunile de marna in drum spre Teheran; cum ma ratacesc prin Marele bazar, moscheele din capitala Iranului; in multumimea care asista la ceremonialul de schimbare a garzii de la Wagah, punct de granita intre Pakistan si India; cum mi se taie rasuflarea la vederea palatului Taj Mahal… Lumbini, locul de nastere al lui Budha, in Nepal; Bagan, orasul antic din Myanmar sunt alte doua puncte esentiale pe traseu. Sper doar sa am timp sa ma bucur de ele.

Garbo: De unde vine atata determinare? De la mama, de la tata… din tine insati?...

Alina: Din motivatie. Entuziasmul, pasiunea, determinarea sunt ingrediente care se afla in fiecare dintre noi, dar motivatia este liantul.

Sunt ferm convinsa ca si felul in care am fost crescuta a contribuit. Nu le statea inima in gat cand ma cataram prin toti copacii, desi daca m-ar fi vazut cand ma dadeam cu leaganul peste cap, n-ar fi fost la fel de linistiti… :D.

Garbo: Care sunt cuvintele ce pot defini pe scurt, o visatoare?

Alina: Pozitivitate, fantezie, inactiune... Am o doza de visare, suficient cat sa vad dincolo de zona de confort, dar nu m-as descrie visatoare. Am luat decizia ca ceea ce vreau sa fac este sa cunosc lumea de pe bicicleta si m-am pus pe planificat. Poate ideea in sine este neconventionala dar este pentru ca nu o impartasesc multi, nu pentru ca ar fi mai absurda decat imaginandu-ma intr-o masina de lux, in drum spre vila cu cinci etaje de pe malul marii. De fapt cu banii pe masina de lux mi-as asigura niste ani buni de calatorit pe bicicleta :).

Garbo: De ce Indonezia?

Alina: Din cauza bursei Darmasiswa pe care statul indonezian o acorda pentru studierea limbii, artizanatului si chiar a dansurilor traditionale. Am aplicat in ianuarie acest an, dar raspunsul il primesc in aprilie. Am incredere in sansele mele, dar indiferent de raspuns Indonezia ramane tinta. Ma atrage ideea de alta civilizatie, de alte norme decat cele europene.

Garbo: Ce parere au parintii tai despre planul acesta?
 

Alina: Fiecare ma sustine cum poate. Bicicleta poarta numele tatalui, Nelu, deci mi-e tovaras de drum. Mama mi-a intuit determinarea si stie ca fiecare isi e dator macar sa incerce sa traiasca dupa cum ii e chemarea.

Garbo:  Sunt mai norocosi tinerii din ziua de astazi pentru ca pot visa la astfel de aventuri, si in final le pot chiar materializa? :) (Dupa cum stim, in anii “Epocii de Aur”, orizoturile erau atat, atat de limitate.)

Alina: Nu stiu ce sa zic. Traim intoxicati de massmedia, ceea ce ne incarca de stereotipuri. Uitam sa chestionam informatiile ce ni se furnizeaza si digeram fara sa mestecam.

Situatia politica este foarte diferita fata de 1955, de exemplu, cand patru tineri din Londra au traversat Europa si Asia, pana in Singapore cu doua Land Rover, trecand prin Afghanistan. Cred ca este foarte greu sa refaci azi traseul lor si e nevoie de foarte multe aprobari.

Foto fr si main: By Chatchai.J /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri