Odata cu sosirea verii este timpul pentru iluminarea, inviorarea si improspatarea casei. Indiferent daca schimbarile facute sunt majore sau simple si necostisitoare, exista nenumarate metode de revitalizare a decorului pentru acest anotimp.

Indepartarea elementelor ce trimit cu gandul la iarna

Primul pas pentru obtinerea unui decor in ton cu vara este indepartarea tuturor elementelor ce trimit cu gandul la iarna. Printre acestea se numara cuverturile si pernele moi si calduroase sau draperiile grele si bogate. Renunta la tot ce e cozy in favoarea unor elemente vaporoase si pline de prospetime. Draperiile pot fi inlocuite cu succes cu perdele de culori deschise iar cuverturile calduroase cu pleduri din panza sau alte materiale usoare.

Alege pentru vara o serie de perne decorative in culori proaspete, preferabil modele cu fundalul alb si imprimeuri florale. Un alt lucru la care poti renunta este covorul deoarece vara se poarta pardoselile neacoperite. Daca totusi ideea unei pardoseli simple nu iti surade intru totul, iti recomandam covoare de mici dimensiuni, de culori deschise si proaspete.

Materialele naturale aduc vara in interior

In perioada verii, materialele naturale pot face minuni in interiorul locuintei. Opteaza pentru mobilier din ratan, pleduri din panza, cosuri din nuiele sau storuri din bambus, deoarece vor avea efecte remarcabile. Vara totul se refera la prospetime si luminozitate. Asadar, renunta la toate nuantele pamantii care iti ofereau confort si caldura pe timpul iernii, in favoarea albului accentuat de galben, orange, verde, albastru, roz sau rosu.

Modificari subtile ale decoratiunilor interioare

Va trebui sa faci anumite modificari si in ceea ce priveste decoratiunile interioare. Materialele preferate ale anotimpului sunt sticla si ceramica smaltuita in nuante deschise. Alege cateva vase decorative din sticla transparenta, de forme cilindrice sau prismatice, aseaza pe fundul lor cateva pietre de rau, umple-le cu apa iar deasupra plaseaza flori (preferabil margarete) astfel incat sa pluteasca. Realizarea unor astfel de decoratiuni este cat se poate de simpla si ieftina iar efectul obtinut este unul cat se poate de reusit.

Aranjamente deosebite

Data iti plac lumanarile decorative, inlocuieste-le pe cele de culori puternice cu unele albe si creeaza aranjamente interesante prin dispunerea unor scoici in vecinatatea acestora.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri